Am crescut sub semnul unei educatii unde cenzura era la ea acasa. Mai bine zis, la mine acasa. Gesturile nu puteau fi decat dintr-un anumit registru, destul de pretios, la fel vocea, postura, etc. Daca poate la un moment dat a existat in copilarie o tentativa de a-mi exprima parerea, aceasta a fost suficient de neincurajata pentru a ajunge la maturitate la o axioma simpla de gandire – daca spui ce crezi, nimanui nu ii va mai placea de tine.
Cu pasi mici, mici de tot, am inceput de curand sa testez contrariul, avand in vedere ca la un moment a lasa mereu de la mine a devenit un pret mult prea scump de platit. Este incredibil ce forta poate avea un sablon de gandire si comportament din care incerci sa iesi! Dupa ce am inceput sa imi testez asertivitatea in viata personala, cu lucruri mici, cum spuneam, ma asteptam la tunete, fulgere, suparari si despartiri dramatice. Imi si imaginam cum scumpele mele prietene mele vor fugi care incotro, ranite si dezamagite. Uluita, am primit chiar felicitari de la ele pentru ca am inceput sa ies la iveala si, vorba unei dragi colaboratoare, “sa ma exprim”.
Conform regulii care spune ca invatatorul apare atunci cand esti pregatit, am legat o bogata prietenie anul trecut cu o coach de la care am invatat cum poti regla regulile unei relatii personale sau profesionale, intr-un mod placut si diplomatic. Ceea ce in trecut asociam cu un demers care nu putea avea loc fara o jignire profunda a celuilalt, comunicarea nevoilor de imbunatatire / ajustare a unui context relational s-a dovedit a fi o chestiune cu efect miraculos, care dezamorseaza efectele oricaror posibile frustrari, care, stim cu totii, devin in timp adevarate bombe emotionale.
Sa va dau un exemplu. Eram la un workshop de dezvoltare personala. Trainerul a inceput, cu multa dedicatie, sa aprinda betisoare parfumate si sa le raspandeasca prin camera. Era foarte cald afara si aerului din camera care adapostea vreo 15 suflete fix asta ii lipsea. Prietena mea de care va vorbeam a actionat ca activata de arcuri; s-a ridicat gratios si natural, a intrebat daca este posibil sa renuntam la varianta cu betisoare, pe un ton placut si prietenos. Nu a asteptat sa se creeze tensiunea aceea specifica spatiilor unde oamenilor nu le convine ceva, insa nu au curaj sa vorbeasca.
Am si un exemplu in contra-punct. Eram tot la un workshop de dezvoltare personala. Altul. Cand acesta s-a incheiat, am plecat spre casa cu una dintre participante, avand acelasi drum. Avusese un comportament destul de pasiv-agresiv pe durata evenimentului si tocmai primeam explicatia – era total nemultumita de aerul inchis din sala, motiv pentru care era frustrata si hotarata sa nu mai participe la nicio manifestare ulterioara initiata de trainerul respective. O simpla luare de pozitie eleganta si relaxata, in stilul exemplul anterior, i-ar fi dat ocazia sa se bucure de workshop.
Astfel incat, mi-am formulat cateva reguli clare, putine dar pentru mine suficiente, in a oferi feedback in situatiile cu potential de a genera frustrare din partea mea. Ma declar multumita daca voi reusi sa le respect:
- Nu astepta sa se creeze un model de interactiune care te nemultumeste. Ia masuri inca de la mugurii primelor comportamente care nu sunt in armonie cu cine esti si ce iti face bine.
- Transmite intr-un mod non-agresiv care sunt propunerile tale pentru o buna functionare a unui parteneriat, fie el profesional sau personal.
- Porneste de la premisa ca persoana de langa tine nu stie si nu isi da seama ce nasc in tine anumite cuvinte pe care le spune, un anumit mod de a relationa etc.
- Da o sansa acelei relatii si comunica!
O astfel de abordare are toate sansele sa imbogateasca relatiile pe care le ai si nu este nevoie decat de o schimbare de perspectiva. Tu cum procedezi pentru a trasa limite si a transmite ganduri care te nemultumesc, inainte sa se transforme in frustrari destructive?
