Citesti acum…
„Daca se poate trai fara iubire? Bineinteles. Dar se traieste prost, gaunos”

„Daca se poate trai fara iubire? Bineinteles. Dar se traieste prost, gaunos”

de  Cristina Lincufebruarie 19, 2017

Scriitoarea Ioana Duda ne raspunde la cateva intrebari despre carti, viata si iubire: „M-am folosit de scris si apoi, cand am simtit ca e mai puternic decat mine, m-am lasat folosita. Nu se poate altfel.” 

Cine este Ioana Duda?

Am incetat sa imi mai pun intrebarea asta. E atat de grea si complexa. Iar raspunsul difera atat de mult de la o perioada la alta, incat, la un moment dat, simteam ca o iau razna. Invat zi de zi cine sunt si accept ca pot fi mai mult. Si altfel.

Nu stiu prea bine cine sunt, dar stiu ce vreau: sa fac, atunci cand pot sa aleg, doar lucruri care ma bucura. Sa ma duc in pauza de pranz la sala sau la o cafea si sa citesc pe o terasa, in soare. Sau sa ascult muzica in casti. Nu stiu ce m-as face fara muzica. Sa scriu. Sa citesc. Sa ascult muzica si sa dansez. Sa ma indragostesc (asta nu imi prea mai iese in ultimul timp, dar nu renunt). Sa imi mangai pisica si sa povestesc cu ea. Vineri seara sa beau cateva pahare de vin bun, sa citesc si sa ascult muzica. Sa merg la mare. Si apoi mi s-ar parea si un semn de autosuficienta sa spun „eu sunt asta si asta si asta”. Eu sunt o infinitate, iar Ioana Duda e doar o bucatica din acest infinit. Si sunt surprinza sa ma aflu alta in fiecare zi. Pot spune  „deocamdata stiu asta si asta si asta despre mine. Si e putin tot ceea ce stiu despre mine”.

De la bloggerita la scriitoare, un drum obligatoriu? Usor, greu… cum l-ai descrie pe al tau?

Nimic nu e obligatoriu in viata asta. Si, drept sa iti spun, eu am vrut sa public pentru ca aveam nevoie de aplauze. Sa fiu admirata. Mereu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei. Am o doza rezonabila de narcisism, dar si vulnerabilitati si fragilitati peste care nu prea reusesc sa trec de una singura, asa ca am nevoie de altii sa imi spuna cat sunt de desteapta, frumoasa, talentata.

M-am folosit de scris si apoi, cand am simtit ca e mai puternic decat mine, m-am lasat folosita. Nu se poate altfel.

Nu a fost nici greu, nici usor. A fost inconstient. Nu am depus eforturi constante ca sa scriu Instinct sau Jurnalul primei mele morti sau Maria Magdalena.

Mi-a spus odata un prieten bun: „Auzi, de ce iti irosesti talentul scriind pe blog? Scrie carti”. Asta m-a ajutat mult cand am scris Jurnalul si Maria Magdalena. Dar o faceam asa cum fac cam totul in viata mea: cand aveam chef. Si inspiratie, bineinteles. Nu mai pun presiune pe mine. Poate sunt superficiala. Si? Care e problema? Mi-e bine si nu fac rau nimanui. Foarte mult timp am crezut ca trebuie sa fac asta si asta si asta. Ca sunt datoare fata de cineva sa traiesc intr-un anumit fel. Nici gand. Singura datorie pe care o am e fata de mine insami. Sa fac lucruri care nu m-ar face niciodata sa pun capul in pamant in fata mea, sa rad mult, sa visez, sa fiu sanatoasa, sa imi respect sufletul si trupul. Doar daca eu sunt fericita si linistita, ii pot ajuta si pe altii sa fie la fel. Iar cei care sunt bloggeri si viseaza sa scrie o carte, sa o faca. E necesar un singur lucru: cand pun ultimul punct sa isi spuna: „Da, asta e cea mai buna forma. Mai bine de asa nu se putea”. Si atunci, oricate edituri i-ar refuza, nu vor fi foarte dezamagiti. Pentru ca stiu ca au dat tot ce aveau mai bun. Iar asta e valabil pentru orice experienta, in viata. De asta e bine sa fim constienti de propria fiinta. Cand intelegem, nu ni se intampla lucruri, ci alegem. Iar ei au ales sa scrie acea carte. Si isi asuma consecintele. Ah, si inca un lucru. Sa nu aiba interese mercantile. Pentru ca in acel moment se prostitueaza. Iar oamenii simt cand vrei sa ii inseli. Mai bine iti iei un al doilea job. Oricum ai castiga mai mult decat din scris.

Ce inseamna pentru tine fiecare dintre cartile deja publicate?

Sunt puncte de echilibru. De multe ori ma indoiesc de talentul meu, dar imi amintesc ce mi-a spus Voicescu o data: „Ai incredere in editor”. Iar daca el a avut incredere in talentul meu, inseamna ca exista. Cartile au fost si modul prin care am inteles ca eu valorez ceva. Dupa ce am publicat si au inceput sa imi scrie oamenii, spunandu-mi sa nu ma opresc, ca i-am ajutat, ca ii fac sa simta, am inteles ca sunt importanta. Am inceput sa ma vad cu alti ochi. Sa ma pretuiesc.

Au fost si exorcizari. Erau momente in care, daca nu as fi scris, nu as fi stiut ce sa fac cu viata mea. Aproape tot timpul cat am scris Jurnalul am fost in depresie. Scriind, reuseam sa traiesc intr-o alta viata si uitam de raul care m-ar fi inghitit daca nu as fi plecat de acolo. Nu inseamna ca am fugit. Doar m-am aparat. Cand scriu, trec intr-o alta lume. Si aceea e reala. Si acolo simt. Si tot ceea ce simtim e real.

Nu de putine ori, dai cu viata de toti peretii. Scrisul ca defulare sau ca terapie?

Ambele si mai mult decat atat. E o parte din mine. E un instinct, ca foamea ori setea. Cand vine inspiratia, pur si simplu nu pot face altceva decat sa scriu. Imi ard degetele, creierul, imi creste pulsul, inima o simt in gat si trebuie sa scot telefonul sau sa deschid un word si sa scriu. Poate sunt doar doua fraze. Trebuie sa prinda forma. Scrisul e o entitate de sine statatoare care se vrea vie. Vrea sa fie. Si m-a ales sa se manifeste. Sunt mandra de asta.

Ce poti sa-mi spui despre frica? Dar iubirea – blestem sau binecuvantare? Putem trai fara ea?

Frica poate fi, daca o accepti si ajungi sa o cunosti, motorul vietii. Si mergand mai departea, frica cea mai importanta, care invarte viata oamenilor pe varful degetelor e frica de moarte. Asa ne nastem. Viata, in forma aceasta, umana, e finita. Nu insa si existenta. Fiintarea. Insa conteaza atat de putin ca, dupa ce murim, corpul nostru se dezintegreaza si atomii nostri se transforma in altceva. Sunt lasi cei care gandesc asa pentru ca le e teama ca se termina. Moartea e o certitudine. Asa, si? De ce m-ar opri asta sa traiesc? Tot ceea ce stiu ca am, in acest moment, e viata asta. Sa ma bucur de ea, atunci. Nu? De ce sa o irosesc? Nu e pacat?

Daca se poate trai fara iubire? Bineinteles. Dar se traieste prost, gaunos. Poate sa imi spuna cine ce o spune, toti oamenii isi doresc iubire. Si nu vorbesc de iubirea aceea de si pentru oamenii din jur. Aia e pentru sfinti si martiri. Si nu toti ne-am nascut cu aceasta menire. Oamenii viseaza la iubirea unui partener, care sa ii inteleaga si sa ii accepte asa cum sunt. Care sa ii ia in brate, care sa se lase imbratisati. Care sa primeasca ceea ce celalalt ii poate oferi. Oamenii vor sa se daruiasca, dar doar stiu ca sunt primiti. Insa mai e o chestie. Foarte importanta, din punctul meu de vedere. Daca ai intalnit un om si simti ca vrei sa i te daruiesti, fa-o. Fara regrete. Dar fa-o pana in punctul in care nu ii invadezi spatiul sufletesc, pentru ca s-ar putea sa ii nasti zbateri si, inevitabil, apare respingerea. Da-i atat cat el poate primi si apoi asteapta. Daca il iubesti, asteapta-l. Fara a-ti opri cursul vietii, bineinteles. Dar fii acolo, pregatit sa il iubesti cu tot ceea ce esti, atunci cand si el va fi pregatit. Nu il stirbi cu iubirea ta. Dimpotriva. Fa-l sa simta ca vrea sa fie mai mult decat e in acel moment.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

Feministele, in lumea noatra, in care femeile au deja toate drepturile pe care le-ar fi putut avea, mi se par niste isterice frustrate. O femeie care stie ca poate fi si face tot ce isi doreste nu isi va urla niciodata nevoia de drepturi. Si nici nu va spune ca femeile sunt superioare barbatului pentru ca pot sa nasca. Nu pot sa nasca fara barbati. Fiecare asi are rostul si locul lui pe lume. Asa ca nu, nu sunt feminista. Vreau sa cred ca sunt si feminina, insa. Si aici rezida puterea femeilor, in insasi natura lor: gratie, blandete, delicatete, demnitate, sa stie cum sa poarte rochii si fuste, pantofi stiletto si palarii cu boruri largi. O femeie puternica e cea care ii da voie barbatului sa ii deschida usa, sa ii care plasele, sa ii faca tot felul de complimente, care viseaza, si mai ales cea pentru care frica nu e un obstacol, dar un impuls.

Ne dezvalui cate ceva despre viitorul apropiat in plan literar?

Va dezvalui, cum sa nu. V-am ascuns eu ceva? Pregatesc un nou roman. Dar imi voi da mai mult timp sa il scriu, pentru ca e foarte important. Va fi, bineinteles, despre iubire si moarte, pentru mine singurele teme care merita toata atentie, despre dependenta de droguri si despre acceptarea faptului ca, atunci cand vine momentul, trebuie sa dai drumul vietii. Pentru ca nu isi mai are rostul, atunci cand devine o povara si nu o mai poti trai demn. Atunci cand stii, fara umbra de echivoc, ca problema ta nu are rezolvare. Concret, e vorba despre o femeie care e paralizata de la gat in jos, e in spital si ii cere fostului ei iubit sa o eutanasieze. De ce ii cere tocmai lui asta, o sa vedeti in carte. Daca el o va face sau nu, tot in carte o veti vedea. Si eu la fel. Pentru ca nu stiu inca daca o va face.

Care este reactia ta?
Articol bun
0%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Cristina Lincu
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu