Ce e în spatele tuturor nevoilor noastre declarate, ce se ascunde oare în culisele spectacolului pe care-l jucăm zilnic? Care e scopul, rostul, miza…? Te-ai întrebat? Ce vrei, de fapt, când faci eforturi supraomenești pentru a obține niște rezultate remarcabile unde și la ce lucrezi? Sau ce te mână în viață, tot înainte, și ce te face să te oprești. Ce vrei, de fapt, de la cel care stă lângă tine, preț de o secundă de privit sau mai multe zile ori chiar o viață de om. Ce-ți lipsește când simți golul și ce te umple în suflet de bine? Ce-ți ține de cald și care e acel ceva fără de care eu cred că omul nu se poate numi viu, iar lumea nu va ajunge nicăieri?
Cu toții cerem tot felul de lucruri de la ceilalți. Așteptăm. Pretindem. Luăm de-a gata uneori.
Când suntem triști, dăm vina pe o lipsă, un gol, o rană, o frică… o părăsire sau o pierdere. Avem motiv pentru orice, e acolo imediat la intrare în noi, tâșnește imediat în minte și ne livrează explicația cât ai clipi.
Avem motiv pentru orice tristețe. Avem motiv pentru orice gol. Iar dacă nu găsim motiv, sigur e o frică, Asta a ajuns sa fie pe post de joker. Când nu știi ce altceva e, pesemne, vreo frică… că sunt destule, pe alese: de abandon, de respingere de… moarte, poți alege ce vrei. Eu nu (mai) cred gogoșile astea, dar asta e altă poveste. Ok, dacă e să fie vreo frică, aia pe care o vezi privind primul om care-ti iese in cale, în ochi, îți vei da seama rapid că nu e vorba de frica de moarte, nu, ci de viață. Frică să înainteze, să trăiască, sa râdă, să… orice înseamnă viață. (…)
Nicoleta Svârlefus
Citește continuarea articolului aici.
