Acasă Chic Life Cum lasam florile sa ne infrumuseteze casa si viata

Cum lasam florile sa ne infrumuseteze casa si viata

12
0

floriAm intalnit-o pe  Marcela Muresanu, designer floral, la Cluj Business Days, eveniment al carui partener media este si Chic-Elite. Vicepresedinte al Asociatiei Antreprenorilor din Domeniul Floristic, Marcela a studiat design floral la Boerma Instituut Aalsmer, in Olanda. Experienta sa ca florist a inceput in urma cu 6 ani, cand a infiintat Pygmalion Floral Design. In prezent, urmeaza un curs cu durata de un an, in Italia, pentru specializarea in predarea artei florale. Am vorbit cu Marcela, cu multa incantare, despre flori si despre eticheta oferirii acestora.

Care este eticheta in oferirea si primirea unui buchet de flori?
Un buchet de flori se poate oferi in orice ocazie – o simpla vizita, zi de nastere, onomastica sau pur si simplu pentru a face o surpriza placuta cuiva drag.
Reguli de baza cand oferim flori:
– oferiti flori de calitate, care sa reziste si dupa ce va incheiati vizita;
– niciodata nu se ofera florile cu celofanul de protectie pe buchet;
– intotdeauna oferiti buchetul tinand  florile in sus.

In momentul cand primiti un buchet de flori, va recomand sa-l asezati imediat intr-un vas potrivit, nu sa ramana uitat pe un colt de mobila. Stiti ca atunci cand va serbati ziua de nastere urmeaza sa primiti flori. Pregatiti din timp vaze si folositi florile primite pentru a decora locatia, inclusiv baia. Va recomand chiar sa rugati o prietena sa se ocupe de acest lucru pentru Dvs.

In aceasta perioada a Sarbatorilor de Iarna, exista o planta anume pe care o recomanzi in mod special pentru a ne decora casa? Care este aceasta, de ce si cum sa o punem cat mai bine in valoare?
In ultimii ani, cea mai des intalnita pentru decorul casei noastre pentru Craciun este Euphorbia sau Steaua de Craciun. E preferata pentru ca o intalnim cel mai des in combinatia de rosu-verde, culori specifice acestei perioade. Va recomand insa sa nu neglijati celelalte variante in care o puteti gasi: crem, roz, alb/rosu/roz/alb. Cu ajutorul lor si cateva accesorii de sezon, puteti crea un decor mai rafinat si sofisticat.

Care ar fi acele gesturi „asa nu” in alegerea unei flori pentru a o oferi cadou?
Nu oferim  flori la ghiveci
– unei persoane extrem de ocupate, despre care stim ca e tot timpul plecata in delegatii;
– intr-o vizita la spital.

Pentru buchetele de flori:
– nu oferim flori parfumate sau cu mult polen la spital sau unei proaspete mamici (crini, floarea soarelui etc.);
– nu oferim un buchet compus din trandafiri rosii decat daca dorim sa transmitem dragostea noastra.

Exista anumite tendinte in ceea ce priveste aranjamentele florale „business”?
Aranjamentele corporate se realizeaza in functie de stilul in care e amenajat spatiul. Le recomandam clientilor nostri flori rezistente – Anthurium, Protea, Strelizia, Cymbidium.

Ce este la moda in ceea ce priveste arajamentele florale pentru diverse contexte din viata personala?
La fiecare inceput de an, Institutul Pantone stabileste culoarea anului. Pentru 2017, culoarea este Greenery. Pentru evenimentele anului 2017, va recomand combinatii de alb/crem/verde crud/verde inchis. Se pot face combinatii foarte elegante, potrivite oricarui eveniment din viata voastra.

flori1Ce sa facem pentru ca superbul aranjament floral pe care il primim sa aiba o viata cat mai lunga?
Pentru buchet: se inlatura ambalajul si frunzele care ar putea ajunge in apa din vaza. Se taie 1 cm. Se asaza florile in apa curata. Vaza nu trebuie sa fie plina cu apa, cam 10-15 cm sunt suficienti.  Se schimba apa o data la 2 zile si se scurteaza tot atunci cu 1 cm tijele florilor – de preferat cu un cutit, nu foarfeca.

Florile (buchet sau aranjament) se amplaseaza in locuri luminoase, departe de surse de caldura sau razele directe ale soarelui.

Ce flori adora femeile sa primeasca cel mai mult? Dar sa ofere?
Dragi barbati, TOATE femeile adora sa primeasca flori! E cel mai simplu si frumos gest – sa oferi o floare. Cu toate acestea, statisticile arata ca mai mult de 80% din cei care cumpara flori sunt femei. In preferinte sunt in general florile de sezon:  primavara – lalele, frezii, vara – mix de flori , toamna – crizanteme, trandafiri  in culori ruginii, iarna  Amarilys, trandafiri rosii.

Ne permite eticheta sa oferim in dar flori unui barbat? In ce context si ce flori?
Da, si barbatilor le face placere sa primeasca flori. I se pot oferi unui barbat flori la aniversare, onomastica sau cu ocazia sustinerii unui concert/spectacol/tezei de doctorat/absolvire. Recomand ca florile care compun un buchet destinat unui barbat  sa fie in nuante de alb/crem/verde sau galben, portocaliu, mov.

Care este diferenta dintre creatia unui designer floral si un buchet de la florarie? Ce anume da nivelul de „arta” al creatiei celui dintai (pentru un ochi mai putin avizat)?
E o mare diferenta intre un buchet realizat comercial sau unul realizat de un designer floral. In general atunci cand un designer concepe un buchet, ia in considerare mai multe aspecte – cine urmeaza sa primeasca buchetul – personalitate, stil, contextul in care urmeaza sa fie oferit. Este foarte atent la compozitia cromatica, compozitia materialelor, se folosesc diverse structuri – sarma, ceara, scoarta de copac, sfoara, carton si multe altele. Intotdeauna rezultatul e spectaculos si unic.

Care sunt oportunitatile si perspectivele acestei meserii in Romania?
Pentru cei care doresc sa se perfectioneze in arta florala sunt extrem de multe oportunitati. Designul floral este relativ tanar  in Romania. Este o meserie complexa, care necesita mult studiu si pregatire continua. Dar pentru o minte creativa, este extrem de provocatoare si cu foarte multe satisfactii. Este un domeniu in plina dezvoltare.

flori3Cum este sa ai o meserie in care te afli mereu in mijlocul florilor? Sunt stari diferite pe care le dau florile, in functie de soiul lor?
A lucra cu florile inseamna mult mai mult decat a sta intre flori. Esti tot timpul contra conrometru – sa faci necesarul, sa faci comenzile, sa descarci noaptea, sa stai cu emotii ca trandafirii pentru buchetul miresei de sambata sa fie nuanta pe care si-o dorea ea, ca bujorii nu sunt prea deschisi sa se scuture sau prea inchisi si sa nu arate bine buchetul de mireasa. Dar atunci cand ai sute de flori aranjate si pregatite in atelier, asteptand ca in mainile tale sa spuna o poveste, se intampla ceva magic – nu mai auzi telefonul, nu mai stii cat e ceasul. E absolut minunat

Ce crezi, florile sunt sensibile la stari, la emotii? Apropos la mitul conform caruia florilor le prieste sa vorbesti cu ele…
Da, eu sunt convinsa ca florile simt starile noastre. Altfel cum s-ar explica ca in unele case florile sunt superbe cu minima atentie iar in alte case florile se ”sinucid” indiferent ce la faci? Eu personal vorbesc cu plantele si le mangai.

Precizari
Buchet = flori taiate care trebuie pastrate in vas cu apa;
Aranjament = compozitie de flori taiate realizata in burete floral special sau alte surse de apa (eprubete) si care au un suport care poate fi amplasat direct pe locul de expunere.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Introduceți aici numele dvs.