Citesti acum…
Cum am devenit vegetariana

Cum am devenit vegetariana

de  Gabriela H.noiembrie 17, 2016

green-juice-769129_1280

Am trait o frumoasa copilarie la tara inconjurata de tot soiul de animale dragute carora le puneam nume si le iubeam pana cand parintii hotarau ca e timpul sa le transforme intr-o friptura la tigaie sau carnati la garnita. Nu m-am gandit niciodata ca lucrurile ar putea sta si altfel. Toata lumea facea la fel. Cresteam puiuti de gaina galbeni si pufosi pe care ii dragaleam cat erau mici pentru ca intr-o buna zi, mama sa-i dea comanda tatei sa-i taie un pui sa-l bage in oala de supa. Cea mai frumoasa sarbatoare a anului era anuntata de guitatul pe mai multe voci a porcilor sacrificati in ziua de Ignat. Era un intreg ritual cu care am crescut si pe care il stiam in cele mai mici detalii: in primul rand, porcul nu mai era hranit in ziua de dinainte ca sa nu aiba matele prea pline (oricum nu se mai ingrasa porcul in ajun, nu?). Chiar imi aduc aminte ca aveam aceasta curiozitate de a ma uita in ochii animalelor sa vad daca au premonitia mortii. Urma injunghiatul la prima ora a diminetii… din fericire, parintii mei nu m-au lasat niciodata sa vad aceasta parte. Apoi ardeam paie in jurul porcului pana se rumenea si puteam sa curatam soriciul sa-l mancam… urma transarea bucata cu bucata a animalului si totul culmina cu “pomana porcului” – adica o tochitura cu de toate langa mamaliguta, de departe cea mai buna rasplata dupa o zi de munca.

Toate bune si frumoase pana cand colecistul meu s-a hotarat sa intre in greva si sa nu mai accepte chiar tot ce-i dadeam eu sa proceseze. Si nu era singurul… un soi de greva japoneza se intindea si pe la alte organe cu ocazia meselor copioase de duminica. Asa ca m-am trezit tam nesam cu niste migrene ingrozitoare, cu stari de rau si voma si multe alte tulburari digestive de la frageda varsta de 20 si un pic de ani. Cum ieseam la un gratar la iarba verde, cum ma lovea „boala porcului” imediat ce terminam de mancat. Incepusem sa ma obisnuiesc cu starile de rau si chiar sa ma resemnez in fata destinului fatal. Incepusem chiar sa le invidiez pe batranele familiei care spalau voioase vasele si faceau curat dupa dezmat, in timp ce eu zaceam neputincioasa in pat cu crize de bila debilitante, de 3 zile.

Eram tanara, aveam si eu un destin de implinit… proiecte marete care cereau energie si cap limpede. Ce era de facut? Am pornit intr-un lung pelerinaj pe la tot soiul de medici care mai de care mai specializat pe cate un organ… fiecare cu diagnosticul sau, dar cu putine solutii concrete si eficiente. Innebunita de durerile de cap din ce in ce mai puternice si mai indelungate, am facut si un RMN si m-am dus cu recomandare la un faimos medic neurolog. Dupa examenul clasic si o privire adanca asupra RMN-ului, a venit si recomandarea pe care o asteptam cu sufletul la gura, in speranta ca ma va scapa odata pentru totdeauna de durerile ingrozitoare: „Tot ce pot sa va recomand este sa tineti in permanenta un codamin in poseta si cand simtiti ca va veni durerea, luati o pastila preventiv”…ei bine, nu stiam daca sa plang sau sa rad dupa aceasta recomandare neasteptata si complet inutila, avand in vedere ca incercasem deja toate medicamentele posibile… ba unele chiar aduse din America si care pareau la inceput ca reusesc sa-mi domoleasca migrenele ingrozitoare.

vegetable-621782_1280

In fine, am avut ocazia sa consult un medic homeopat din Italia (nu are relevanta tara, dar eu acolo am aflat de homeopatie pentru prima data). Dupa o anamneza amanuntita specifica unei abordari complet diferite de ceea ce stiam eu, a venit si intrebarea soc: „Domnisoara, dumneavoastra ati crezut dintotdeauna ca durerile de cap vin de la cap?” …da, bineinteles ca da …mi-am spus in gand, in timp ce roseam, simtind ca e ceva in neregula. A fost pentru mine prima revelatie care avea sa ma conduca pe drumul de acum. Aflam pentru prima data ca blocajele digestive cronice pot cauza durerile de cap de care sufeream de ani de zile… si ceea ce m-a intrigat cel mai mult a fost ca acel medic din Italia, care nu avea habar de obiceiurile mele alimentare, mi-a spus ca am o „autointoxicare cu carne de porc”. Hm… era clar ca alimentatia mea haotica si bazata in special pe carne de porc trebuia schimbata, insa pasul nu era chiar asa usor de facut… au mai trecut cativa ani buni de suferinta, pana cand am reusit sa ajung la o intelegere cu mine insami si sa tai raul din radacina. Sigur că există nenumărate cauze ale durerilor de cap, dar pentru mine era evidentă legătura dintre digestia proastă și acest simptom.

In primul rand, apare panica: pai si eu ce mai mananc daca elimin carnea??? Internetul nu oferea atatea informatii ca astazi…. eu nu cunosteam pe nimeni vegetarian… zilele de post erau un calvar pentru mine si simteam ca mancam mai prost si ma simteam mai rau decat atunci cand mancam carne. A venit si copilul si era clar ca nu mai era cazul sa „privez” bebelusul de o alimentatie echilibrata… asa ca am tot amanat decizia cea mare. Si acum a aparut al doilea cosmar: copilul crestea si era plin de energie, iar eu continuam sa fiu o leguma minim o saptamana in fiecare luna din cauza crizelor de bila si a durerilor de cap. Ma gandeam cu groaza la zilele in care voi iesi cu el in parc si nu voi fi in stare sa alerg impreuna cu el… sa ma joc cu el… sa batem mingea impreuna …ma vedeam agonizand pe o banca si incercand sa-i explic copilului de ce nu sunt in stare sa ma joc cu el asa cum fac ceilalti parinti. Era prea de tot. Si atunci am spus stop. Am cautat un medic homeopat in Romania si l-am gasit pe cel mai bun – Luminita Sarca. M-am programat peste doua saptamani. Fiind convinsa ca prima recomandare pe care mi-o va face va fi sa renunt complet la carne si la dulciuri… si la tot ce stiam si eu, de fapt, ca imi face rau, am inceput sa mananc cu disperare tot ce era mai rau pentru mine. Am constientizat dupa o saptamana ca organismul meu s-a speriat atat de tare de viitoarea dieta incat a inceput singur sa-si faca provizii pentru „zile negre”. Si atunci mi-am zis: ori tu, ori eu!! Cine controleaza pe cine?? Tu ma controlezi pe mine sau eu pe tine?? Si l-am pus la punct. Organismul a tacut chitic… toate poftele s-au facut mici, mici si am ales sa le ignor complet… de cate ori mergeam la cumparaturi intr-un magazin, scrasneam din dinti si nu le mai cumparam nimic din tot ce voiau ele. Na!! Au inceput vaicarelile interioare… ca de ce asa si pe dincolo… ca ce o sa te faci tu acuma… cum o sa traiesti numai cu salate si fructe… ba chiar aveam si usoare senzatii de ameteala care sa-mi dovedeasca faptul ca nu ma hranesc cum trebuie… au apelat pana si la memoria afectiva… de cate ori vedeam chiar si o poza cu o friptura sau mezeluri, imediat papilele mele gustative imi readuceau amintiri legate de gust, de miros… de textura… asa ca sa-mi arate ele ce pierd. Insa amintirea crizelor de bila si a migrenelor era intotdeauna mai puternica si iesea invingatoare. Sigur ca doamna Sarca nu mi-a interzis niciodata sa mananc carne, dar era clar ca o alimentatie curata ajuta foarte mult tratamentul pe care il urmam.

avocado-829092_1280

Intre timp, internetul a inflorit si am reusit sa gasesc infinite informatii despre ceea ce inseamna alimentatia vegana. Cel mai important sfat care m-a ajutat sa fac pasul decisiv l-am citit pe blogul Ligiei Pop – daca vrei sa treci la o alimentatie vegetariana si sa nu te mai reintorci niciodata hamesit si frustrat la hamburgeri si mititei, ia-o usor… renunta treptat la diverse alimente, nu face o trecere brusca pentru care organismul nu e pregatit, ba chiar se mai si sperie cand aude de „dieta”. Asa am si facut: am renuntat la carne, dar am pastrat pestele si fructele de mare inca un an; am renuntat la laptele dulce, dar mananc din cand in cand foarte putine branzeturi; am renuntat la oua, dar nu ma uit cu insistenta pe eticheta pastelor daca au ou sau nu in compozitie. Cu alte cuvinte, nu sunt o extremista 🙂

Am avut o perioada de cateva luni in care am incercat sa fiu 80% raw vegana si chiar am reusit si m-am simtit foarte bine. Apoi diverse imprejurari m-au facut sa adaug mai multe legume gatite decat crude, insa revin periodic la retetele mele preferate raw care se prepara in 10 minute cu tot cu spalatul fructelor sau legumelor. Un aspect important este sa nu ma frustrez si sa nu ma simt vinovata atunci cand trece o zi si imi dau seama ca am mancat prea putine cruditati. Trecerea la alimentatia vegetariana dupa 30 de ani de mancare traditionala romaneasca este un proces care nu poate dura mai putin de un an. Cred ca atitudinea relaxata fata de acest aspect ajuta enorm. Daca astazi devorez o pizza vegetariana, maine voi compensa cu sucuri de fructe si frunze verzi si doar o salata la pranz. E atat de simplu!! Important este sa nu renunt si acum e sigur ca nu voi mai renunta niciodata la alimentatia vegana.

Voi scrie un alt articol in care voi incerca sa daram o parte dintre miturile legate de alimentatia vegetariana, insa as vrea totusi sa mai adaug un singur lucru: am renuntat la carne si, in schimb, am descoperit o bogatie de alimente de care nu auzisem niciodata in cei 30 de ani pe care ii aveam cand m-am hotarat sa fac pasul decisiv: chia, quinoa, goji, lapte de migdale, soia, orez sau nuci, caju, tofu, hrisca, guacamole, pateu din seminte de floarea soarelui, ciorba din burta din pleurotus si caju, germeni si vlastari, tahini, salata de alge, amla, ashwagandha, seminte de canepa, paste din dovlecel crud, maca, lucuma…si nepretuitele green smoothies!!!…iar lista ar putea continua inca 3 pagini 🙂

Care este reactia ta?
Articol bun
67%
Autor recomandat
33%
Despre autor
Gabriela H.
Gabriela H.
1Comentarii

Lasa un comentariu