Citesti acum…
Corinne Rakoczy, avocat si scriitor: „A trata identic ambele sexe este mai mult o nedreptate decat o dreptate”

Corinne Rakoczy, avocat si scriitor: „A trata identic ambele sexe este mai mult o nedreptate decat o dreptate”

de  Cristina Lincunoiembrie 7, 2019

In cartea sa de debut, Corinne Rakoczy recreeaza planurile istorice si imbina cu eleganta imaginarul cu realitatea acelor timpuri, intr-un construct ce ar putea fi identificat drept un roman istoric, dar si memorialistic. Volumul reproduce o secventa din istoria recenta a Romaniei, in care Securitatea Statului, unicul organ reprezentativ si parte a aparatului represiv, trebuia sa duca la indeplinire politicile noii clase „eliberatoare”, subjuga intelectualii, elita politica, religioasa si culturala, dictand, dupa bunul plac, asupra vietii si a mortii. Nori negri se aduna asupra Romaniei postbelice, timp in care in penitenciare incep sa curga rauri de sange nevinovat, iar cei care populeaza celulele sunt infierati pe criterii de rasa, apartenenta la un anumit grup sau statut social.” – Marius Oanta, Doctor in istorie

Corinne Rakoczy

Corinne, ai debutat in forta cu o carte deloc usor de scris, deloc usor de citit si cu un nume ce ne trimite, automat, in urma cu cateva decenii bune: „Jupanul”. Cum ai ales un subiect atât de sensibili si, in acelais timp, esential pentru istoria postbelica a Romaniei? De unde te-ai inspirat? Cat este fictiune si cat realitate?

Pentru acest roman, cred ca subiectul a fost cel care m-a ales. Am lasat personajele sa povesteasca firesc intamplarile si sa traiasca ca si cum ar fi existat in mod real, intr-o lume in care oamenii nu erau sufficient de bine pregatiti pentru ceea ce a urmat. In carte, personaje din medii diferite traiesc aceleasi evenimente ce graviteaza in jurul casei din Intrarea Visinului. Povestea este fictiune, dar faptele pe care se bazeaza s-au intamplat unora sau altora, cu certitudine, atat in perioada ce a inceput cu anii 50, cat si dupa anii 90. „Jupânul” dezvolta o problema comuna a comunismului in Romania, respectiv nationalizarea fortata si, odata cu aceasta, toate celelalte masuri ale autoritatilor vremii, care au dus la o alienare aproape iremediabila a relatiilor de familie, de prietenie, a legaturilor intre generatii. Era momentul in care Romania veche disparea din punct de vedere moral, etic si religios sub cizma comunista. In acest timp, o mica comunitate, simbolizand la nivel macro intreaga societate romaneasca, se compune si se recompune social pe realitati brutale. Dupa 50 de ani, aceeasi mica comunitate, sperand la „restitutio ad integrum“, s-a lovit de vidul din spatele unei noi realitati, realizand ca nationalizarea nu a insemnat doar confiscarea averilor, ci confiscarea insasi a statutului uman. Noile legi nu puteau apara omul si istoria sa, ci formau in normele lor doar sloguri referitoare la despagubirile morale si materiale irealizabile in fapt. Dupa Revolutia din 89, omul a ramas tot singur in fata unei legi care nu stabilea un remediu efectiv pentru dreptatea individuala, ci oferea la nivel de principiu o dreptate a multimilor care, in multe cazuri, era echivalenta cu o nedreptate.

Cand si unde va avea loc lansarea cartii si de unde poate fi achizitionata?

Lansarea va avea loc la Gaudeamus, la Standul Libris Editorial, sambata, pe 23 noiembrie, de la ora 11. Pana atunci, cartea poate fi comandata on line la Libris. Ulterior, cartea va fi si in marile librarii din tara.

„Jupanul” de Corinne Rakoczy

E drum lung de la meseria ta de baza la scris? Cum l-ai parcurs?

Drumul este paradoxal scurt, pentru ca acopera distanta de la sensul cuvantului avocat ( a vorbi ) pana la a scrie. Este un drum pe care l-am parcurs firesc, pentru ca, pana la urma vorbele zboara, scrisul ramane, nu?!:) Pe de alta parte, scrisul este pentru mine tot un fel de pledoarie, asemenea pledoariilor pe care le-am tot sustinut in instante de-a lungul anilor.

Ne oferi un citat, un scurt paragraf din carte menit sa starneasca curiozitatea cititorilor?

„Airinei se uită la obiectul din cutie şi văzu un ineluş fin din aur, lucrat cu briliante şi cu un smarald frumos în formă de lacrimă, mare cât un bob de grâu timpuriu. Fata îi trase inelul din mână şi trânti cutia sub pat. Pe scară se auzeau paşi şi voci vesele, bărbăteşti.

– Eu aş vrea să intru la Lola, se auzi un bariton, dar imediat o femeie îi corectase traiectoria, spunându-i:

– Lola este indisponibilă trei zile, din păcate, dar vă asigur că fata cea nouă, venită din minunata Moldovă, va fi mai mult decat satisfăctoare! Știți, se pricepe şi la…

Femeia vorbise mai încet şi nu se mai auzise la ce anume se pricepea fata cea nouă, dar Lola îi şopti:

– Mă cheamă Lăcrămioara, nu Lola, dar asta e doar aşa, un nume de scenă. Când o să fac 26 de ani, o să mă mărite bunica şi pe mine, la fel ca pe celelalte, cu anunțuri matrimoniale în țările nordice, dacă suntem cuminți, şi în țările calde, dacă nu suntem cuminți…

– Cum aşa? Airinei era nedumerit.

– Păi, explică ea, în nord, în țări ca Suedia, Norvegia, Danemarca, Albania, există legi care apară femeile şi nu pot să le bată rău barbații, nici să le muncească peste poate, aşa că acolo e bine, dar în țările calde, unde femeile nu au drepturi, bărbații pot să le facă orice… înțelegi? se înveselise ea fără motiv.

– Și cine ți-a spus că Albania e în nord? se miră Airinei.

– Am învațat eu, se mândri Lola, că o fată trebuia să plece în Suedia şi înainte cu o zi de asta a prins-o bunica Sevastița că se pupa cu unu’ care nu plătise, şi i-a zis „Bravo, acu’ o sa-ți fie şi mai bine! Pentru că m-ai înfruntat, o să pleci în Albania!” Aşa i-a zis, şi nu am mai văzut-o de atunci, cred că îi e bine pe acolo.

Văzând că bătrânul nu ştia ce să răspundă, Lăcrămioara se aplecă şi scoase din nou cutiuța de sub pat.

– Ei, ce zici, chiar vreau să ştiu, ca să văd dacă aş putea să ajung polițistă, îl rugă fata. Airinei apucă inelul în mână şi o latură îl zgârie puțin.

– Ți-am spus să îl trimiți la bijutier, să îl repare! Te va tăia la deget, spuse, adresându-i-se Irinei Donică, şi îşi ridică privirea perplexă asupra Lolei.

– Cât este ceasul? întrebă Airinei şi Lola văzu cum se înroşea la față şi cum broboane de sudoare i se înghesuiau pe frunte şi i se scurgeau pe la colțurile ochilor.

– Ți-e rău?! îl întrebă. Hei, nene, ți-e rău?! Avea un glas moale şi îl şterse pe frunte cu un prosop îmbibat de parfumul țipător.

– E abia 5:00 dimineața, îl linişti ea, întinde-te puțin şi am să îți aduc o compresă rece pe frunte.

După o oră în care încercase fără succes să îl scoată pe bătrân din starea de perplexitate, care îl transformase într-o păpuşă, se gândi că nu mai avea de încercat decât să îi dea să fumeze o țigară pentru dureri, din aceea de care avea ea, de la bunică-sa, pentru vreo situație. Ea fumase o dată, când o bătuse un client şi țigara o ajutase, doar că dormise un pic mai mult. Îi aprinse ea țigara şi trase din ea cu sete. Apoi o trecu la Airinei, care stătea prostit, şi imediat acela respiră. Făcu aceeaşi operațiune de câteva ori şi rămase tăcută lângă omul inert. Înainte de a adormi, se gândi că bunică-sa avea dreptate, era bună pentru orice durere țigara asta.”

De ce sa citim cartea ta?

Cartea pune o lupa peste viata unor oameni obisnuiti, intr-o zona in care istoria ne spune doar ca am suportat 50 de ani de comunism. Cartea este de citit pentru ca sub datele istorice se simte partea emotionala, morala a perioadei, pentru ca evreul, copilul, preotul, profesoara si slujnica reprezinta modele ale oamenilor care au fost obligati sa taca si sa suporte un regim despre care astazi citim doar pagini de istorie. Este o poveste emotionala, intensa, care merge dincolo de datele istorice, ajunge in intimitatea comunitatilor mici.

Vei continua sa scrii si sa publici? Te vei orienta catre alte subiecte sau vei continua in aceeasi linie?

Nu am scris cu gandul ca voi publica, dar am multe povesti in memorie, asa incat mi-am propus sa le pun pe hartie, ca sa nu le uit. E foarte probabil sa mai scriu povesti si fragmente din imaginile pe care le stiu si care imi bat la poarta mintii. Publicarea lor tine de edituri.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

O sa incep cu sfarsitul: nu sunt feminista, desi prietenele mele m-ar contrazice aici. Cred ca fiecare om are dreptul sa fie independent, dar nu consider ca a fi independent este si o obligatie, ci doar o alegere. A trata identic ambele sexe este mai mult o nedreptate decat o dreptate. Femeia are calitati naturale diferite fata de calitatile naturale ale barbatului, femeia si barbatul se pot completa folosindu-si fiecare atu-urile, fara ca asta sa insemne competitie, ci doar completare.

Care este reactia ta?
Articol bun
100%
Autor recomandat
0%
Despre autor
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord