Citesti acum…
Claudia Pătrascu: „Recomand oricui sa-si creeze propria afacere. Este palpitant, dificil, uneori exasperant, dar teribil de frumos!”

Claudia Pătrascu: „Recomand oricui sa-si creeze propria afacere. Este palpitant, dificil, uneori exasperant, dar teribil de frumos!”

de  Cristina Lincumartie 1, 2019

Pe Claudia Patrascu am cunoscut-o in urma cu cinci ani, odata cu prima mea participare la concursul de blogging creativ SuperBlog, pe care agentia SwissPlan.biz il organizează de mai bine de zece ani. Pe vremea aceea, eram la inceput de drum in blogging, asa ca pot spune ca botezul meu in on-line a avut loc intre prieteni, iar asta mi-a prins extrem de bine in anii care au urmat, ani pe care nu i-am petrecut departe de SuperBlog, intrucat, si in 2019, Chic-Elite este partener media al competitiei. Claudia era si a ramas sufletul SuperBlog, alaturi de Albert Budica, sotul ei. Insa Swiss Plan.biz, agentia lor, inseamna mai mult decat SuperBlog, in timp ce Claudia este plina de surprize, asa ca am descusut-o cum am stiut eu mai bine in randurile care urmeaza.

Cine este Claudia Patrascu? Care sunt cele mai importante lucruri care te definesc?

Sunt un om ca oricare altul in multe privinte. Am principii, convingeri si temeri, zile bune si zile proaste, am vise, satisfactii si dezamagiri. Am pasiuni putine, dar puternice. Sunt nascuta in zodia Racului si ma regasesc destul de mult in caracteristicile generale: o sensibilitate extrema, nesiguranta de sine, atasament puternic fata de familie, incapatanare crunta – uneori, ma ajuta, ca nu ma las la greu, alteori doar ma incurca, pe mine si pe altii. Rezistenta la schimbare, dar, si cand ma asez pe un fagas, nu ma mai scoti de acolo. Adesea stresata si stresanta, ma consum emotional aproape din orice (dar ma tratez cu umor). Multi ma caracterizeaza ca fiind diplomata (sunt amabili), rabdatoare (mostenire de la tata, n-am niciun merit) si calma (doar par, fiind introvertita). Ma supar greu si-mi trece repede, evit conflictele (chiar si atunci cand poate nu ar trebui). Rar ma apropii sufleteste, si mai rar fac loc cuiva in inima si in viata mea, uneori par chiar antisociala. Daca sunt ranita intentionat, nu port ranchiuna, dar rup definitiv si fara regrete relatiile, de orice fel (profesionale, de prietenie sau sentimentale). Sintetizand la modul filozofic, as zice ca sunt intr-o permanenta cautare – a sensului vietii, a propriei firi si a altora. Suna autoironic? Da, (ma) recunosc 🙂

Ce rol a jucat în viata ta… limba greaca? Nu pot sa nu iti adresez inca de la inceput aceasta întrebare, vorbim despre o limba pe care puțini romani o cunosc dacă nu locuiesc acolo.

Primul contact cu limba greaca a fost in copilarie (sa fi avut vreo sase ani), cand am auzit vorbind niste prieteni de familie greci. M-am indragostit la prima auzire. Anii au trecut, pe respectivii prieteni ii revedeam foarte rar, dar fascinatia pentru Grecia si limba elena a ramas. Pasiunea s-a reaprins spontan in liceu: eram la sectia de limbi straine, ma pregateam pentru facultatea pe acelasi profil, dar atunci, in anii ’90, la Universitate inca nu exista o sectie de neogreaca (doar greaca veche, la sectia de Clasice, dar nu asta imi doream). Am cautat cursuri, nu am gasit nimic cu ritm intensiv, asa ca incepusem sa ma resemnez si la finalul liceului am urmat alta facultate. Trei ani mai tarziu a aparut si sectia de neogreaca la care visam, asa ca n-am rezistat tentatiei: mi-am dat demisia de la jobul de secretara ca sa ma pregatesc pentru examenul de admitere. Doi ani am urmat in paralel doua facultati la zi + job. Mi-a fost greu (rar prindeam mai mult de 3 ore de somn pe noapte, aproape ajunsesem la epuizare), dar nu regret nicio secunda. De altfel, partenerul meu (actualul sot) lucra in Elvetia si programul arhi-plin era pretextul perfect sa ma impac mai usor cu relatia la distanta. Chiar el ma incurajase sa-mi urmez visul si, desi l-as fi putut insoti acolo, nu puteam renunta la aceasta sansa. Ulterior, am urmat masterul specializat pe traduceri, am devenit traducator, vreo doi ani am predat greaca la un centru de limbi straine.

Dincolo de latura profesionala insa, faptul ca am invatat aceasta limba m-a ajutat si pe plan personal: am castigat cateva burse constand in participarea la programele de vara ale universitatilor din Salonic, Atena si Ioannina, asa mi-am facut multi prieteni din diverse tari, am calatorit si am ajuns sa traiesc (macar pentru perioade limitate) precum grecii. Mai am inca mult de invatat insa si trebuie sa exersez continuu ca sa nu uit diversi termeni (cum s-a intamplat cu alte limbi straine, pe care le vorbeam candva, cat de cat), dar ma bucur ca viata mi-a oferit posibilitatea asta – poate fi noroc, destin, munca sau un cumul din toate.

Ce a fost mai intai, agentia sau SuperBlog-ul? Bine, cronologic vorbind, raspunsul este clar, insa as vrea sa știu din perspectiva importantei pe care fiecare dintre aceste doua proiecte o are pentru tine.

Cronologic, da, mai intai a fost agentia (SwissPlan.biz), apoi a aparut SuperBlog. Initial, eu n-am avut niciun aport, ba chiar m-am impotrivit proiectului: nu intelegeam ce implica sau de ce ar merita sa-l organizam (printre “calitatile” mele, se numara si aceea de “Gica-Contra”, unii ar zice ca excelez la asta). Pe atunci, blogosfera era foarte la inceput, bloggingul parea o joaca de copii si putine firme luau in considerare promovarea pe bloguri. Asa ca in prima editie nu m-am implicat aproape deloc. Cum pilotul a dat rezultate, am continuat, iar din 2009 m-am indragostit de lumea blogosferei si am devenit tot mai pasionata si mai dependenta de comunicarea cu bloggerii si cu brandurile. Gica-Contra sunt si acum, uneori, dar lectia asta m-a ajutat sa realizez cat de tare pot gresi respingand din start o idee.

Per ansamblu, agentia noastra are multe proiecte, am avut privilegiul sa colaboram cu numeroase branduri, din diverse domenii, si ne-a adus destule satisfactii, inclusiv un premiu Disney pentru o campanie de comunicare dedicata lansarii animatiei “Tinker Bell” in Romania. Dar SuperBlog ramane, probabil, cel mai cunoscut proiect al nostru. Si, desi se cuantifica in mult timp, energie, uneori consum emotional, a castigat un loc special in sufletul nostru – o dependenta frumoasa, as indrazni sa spun 🙂

Ce diferente sunt în prezent, când Super Blog a implinit zece ani, fata de prima editie? Ce inseamna aceasta competitie pentru bloggeri si blogosfera?

Daca in 2008 era o idee indrazneata, un pilot menit sa tatoneze apetenta bloggerilor pentru competitie si interesul companiilor pentru promovarea in blogosfera, acum e deja o confirmare ca functioneaza. Initial, organizam SuperBlog anual, toamna. Incepand din 2013, la cererea publicului, am introdus si o editie mai scurta, primavara. In cele 17 editii s-au inregistrat in total aproape 2800 de participanti, s-au scris peste 33.000 de articole, pentru mai bine de 100 de branduri. Si iata ca la 1 martie 2019 am dat startul celei de-a 18-a editii. Aceasta longevitate ne onoreaza, dar ne si obliga sa ne dam tot mai mult silinta, fiindca asteptarile tuturor cresc, inclusiv ale noastre – si este firesc sa fie asa.

Desigur, in cei 10 ani am primit multe opinii pro si contra, multumiri, sugestii, critici (constructive sau nu) si am invatat din toate. Dincolo de cifre insa, ne bucura orice mesaj de multumire de la bloggerii care si-au valorificat experienta participarii la SuperBlog in proiecte proprii, stabilind direct parteneriate cu alte firme, dupa ce si-au dat seama ce pot oferi si cum se pot disciplina sa scrie pe teme impuse si dupa un program strict. Si ne incanta, evident, si feedback-ul pozitiv primit de la brandurile care au ajuns la public sau si-au atins obiectivele de marketing cu ajutorul proiectului nostru. Cea mai mare multumire este insa faptul ca, de la un an la altul, comunitatea noastra creste, noi bloggeri talentati i se alatura – cu experienta sau la inceput de drum, portile le sunt deschise tuturor. S-au intemeiat chiar si cateva familii din randul superbloggerilor 🙂

De aceea cred ca, in ciuda tuturor diferentelor si diferendelor (inerente in orice proiect care presupune interactiune intre sute de oameni, mai ales ca spiritul competitiv se manifesta diferit), sentimentul de familie ne uneste cu adevarat. O demonstreaza din plin surpriza extraordinara pe care ne-au pregatit-o zeci de superbloggeri (in frunte cu Dana Afrasinei si Marius Mandache), la Gala din decembrie 2018:

Care este cea mai mare realizare? Dar cel mai mare esec? Ce ai invatat din fiecare dintre ele?

Grele intrebari ☺ Nu stiu cat de mare este in termeni obiectivi, dar pentru mine cea mai importanta realizare este antreprenoriatul in sine. In 2006, cand ne-am incumetat sa infiintam agentia de comunicare si marketing online SwissPlan.biz, nu banuiam ce va urma si, orice ne-am fi imaginat, probabil realitatea tot ne-ar fi contrazis asteptarile. Nu stiam nici ce inseamna sa faci afaceri intr-o piata nestructurata, ce servicii sunt cautate, nici faptul ca avea sa vina criza. Pentru noi, avand tarife destul de mici, s-a dovedit a fi chiar o oportunitate de crestere, intrucat multe firme au renuntat la alte forme de publicitate in favoarea promovarii online – cuantificabile, usor de monitorizat si accesibile / ajustabile si la un buget mai putin generos.

Indiferent de pasiuni, recomand oricui sa-si creeze propria afacere. Este palpitant, dificil, uneori exasperant, dar teribil de frumos! Vei face greseli si vei cauta solutii, vei munci de cinci ori mai mult decat atunci cand erai angajat, vei jubila si vei cadea, dar merita. Libertatea de a-ti construi propriile proiecte asa cum vrei, de a-ti face singur programul, de a experimenta nu se compara cu nimic altceva.

Un esec propriu-zis nu as putea spune ca am avut, doar lectii pe care orice afacere ti le ofera, indiferent la ce nivel te afli. Cele mai mari surprize – atat placute, cat si neplacute – provin din interactiunea cu oamenii si managementul asteptarilor. Iar aici cred ca avem vesnic de invatat. Tragand linie, ma consider norocoasa. Am fost si sunt inconjurata de multi oameni valorosi si, chiar si cand am cunoscut persoane cu care nu am rezonat, tot am invatat ceva: ce pot si ce nu pot, ce vreau si ce nu vreau.

Sunt momente cand ai putea fi tentat, ca antreprenor, sa accepti orice proiect, sa strangi din dinti si, cand ti-e greu, sa faci orice ca sa multumesti pe oricine din dorinta de a fi bine. Experienta m-a invatat sa-mi ascult intuitia si sa nu fortez lucrurile. Cand ignori ce vrei tu de dragul altora, nu iese bine pentru nimeni.

Ce pasiuni ai? Timp pentru ele mai gasesti?

Nu mereu gasesc timp, dar incerc sa strecor in program macar o parte dintre lucrurile care imi bucura sufletul: o carte, o piesa de teatru, o iesire cu prietenii, un joc de societate sau o plimbare in natura.

Cea mai puternica pasiune a mea sunt, cu siguranta, calatoriile. Nimic nu ma entuziasmeaza mai tare decat sa descopar lumea, sa cunosc noi culturi si sa invat cate ceva din locurile prin care trec. Din fericire, in ultimii ani am reusit sa calatoresc mai mult, dar inca nu am depasit granitele Europei, asa ca am pe lista multiple destinatii, printre care Japonia, America de Sud, Egiptul si Islanda.

O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?

Feminista nu cred ca sunt, doar femeie ☺

Consider ca femeile au puterea sa reuseasca orice isi doresc, daca au incredere in ele insele si lupta pentru visele lor. Stiu, suna a cliseu, dar, daca urmarim parcursul femeilor care au intrat in istorie si au devenit model pentru altele si altii, celebre sau doar apropiate sufletului nostru, constatam ca au in comun increderea si perseverenta. Multe au reusit ceea ce parea imposibil, chiar si in cele mai vitrege conditii. Deci, se poate. Vorba englezului: „Where there’s a will, there’a way” (in traducere si adaptare, „Daca e vointa, e putinta” sau „Daca vrei, gasesti o cale”)

De la o generatie la alta, progresele sunt evidente: astazi, avem acces la mai multe roluri si drepturi decat mamele si bunicile noastre. Dar, cum multe se leaga de mentalitate (precum perceptia asupra atributiilor femeii, violenta domestica, prejudecati, rolul femeii in societate etc.), depinde de noi sa transmitem si copiilor (fetite si baietei deopotriva) valorile in care credem pentru a ne asigura ca vor trai intr-o lume asa cum ne-o dorim.

Care este reactia ta?
Articol bun
33%
Autor recomandat
67%
Despre autor
Cristina Lincu
Cristina Lincu
Comentarii

Lasa un comentariu

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord