Ce ne facem noi cu Timpul?

Am ajuns o lume mereu contra Timp !

Am ajuns sa ne luptam intre noi, cu noi, pentru noi, doar pentru inca un pic de Timp!

Timpul este un adversar redutabil, cel putin in viata mea! Mereu imi doresc sa mai am un pic de timp pentru a face toate lucrurile pe care mi le-am planuit. Si mereu am destul timp atunci cand imi este greu sau ma confrunt cu probleme de sanatate!!

uneori-timpul-trece-atat-de-repede-alteori-trece-atât-de-greu

Atunci cand esti bolnav, ai Timp, dar nu ai starea necesara, nu ai puterea necesara!

Ma lupt mereu cu Timpul, in incercarea de a fi mai mult cu copiii mei, de a sta mai mult cu familia mea, de a fi eu multumita de Timpul petrecut cu ei. Si nu doar prin prezenta fizica, ca doar asa suntem toti impreuna, ci implicandu-ne efectiv in ceea ce face cel de langa tine.

Inca de mici auzim mai mereu expresii de genul :

„Este timpul sa … ” / „Este ora sa … ” / ” Ar fi timpul sa …” 

Cea mai crunta batalie pe care am purtat-o eu cu Timpul a avut loc in luna mai a anului 2013.

Baiatul avea 3 ani si 3 luni, era grupa mica la gradinita si era acasa cu una dintre bunicile sale, fiindca era (din nou) bolnav. Infectiile respiratorii au fost si sunt o mare bataie de cap pentru toate mamicile, cred eu. Eu la munca, un program de 8 ore, de la 8 la 16.

Pe la ora 15.00 ma suna soacra, zicandu-mi ca baiatul s-a trezit si este foarte molcolm, nu prea vobeste cu ea, este molesit si este foarte cald. Ea nu s-a incumetat sa-i ia temperatura.

In acel moment parca ceva m-a lovit in inima si nu-mi dau seama nici acum, de ce am inceput sa devin agitata si am inceput sa plang. M-am invoit de la serviciu si am alergat intr-un suflet acasa.

Cand am ajuns eu a ajuns si sotul. Parea bine baiatul, iar sotul a plecat cu bunica spre casa ei. I-am luat temperatura, cu chiu cu vai, si avea 39.6 . Am fugit repede la frigider dupa supozitoare Novocalmin, iar atunci cand am vrut sa i-l administrez, TIMPUL s-a oprit in loc.

Imi este foarte greu sa ma exprim, fiindca doar scriind aceste randuri ma apuca plansul si parca asa vrea sa uit ce s-a intamplat dupa.

Baiatul meu cel frumos, comoara vietii mele, a dat ochii peste cap si a incetat sa respire.

L-am strigat, l-am scuturat, l-am sunat pe sotul urland in telefon numele baietelului meu, iar el incepea sa se invineteasca la buze.M-am gandit sa sun la Urgente, dar mi se parea ca nu am TIMP. Atunci l-am pus pe covor si am inceput sa-i fac respiratie gura la gura. Cum am putut, cum a stiut, cert este ca am reusit sa-l fac sa reactioneze un pic.

Am iesit fata blocului, desculta si cu copilul in brate, asteptandu-l pe sotul meu. Pana a ajuns el, imi venea sa fug spre spital. Dar a venit.

Am ajuns foarte repede la spital, unde a inceput sa-si revina si sa se sperie de multimea de asistente din jurul lui. M-am adunat si am incercat sa-l calmez pentru a i se face procedurile necesare in astfel de cazuri. Atunci a venit doctorul de garda si m-a intrebat :

„Cat TIMP a fost incostient??”

M-am blocat si nu am stiut raspunde. Pentru mine o fost o vesnicie si nu am mai reusit sa masor timpul.

Mi-au mai zis ca daca nu-i faceam respiratie gura la gura, alta era situatia . Situatie pe care eu nici nu vreau sa o aud. Si totul din cauza unuei infectii respiratorii asociata cu febra mare. Diagnosticul a fost: Convulsie Febrila.

Am stat o saptamana internati in spital si inca o saptamana acasa, sub supravegherea mea. Timp in care mi-am zis: „Este timpul!”

ceasornicul

A fost Timpul sa pun familia pe primul loc.

A fost Timpul sa renunt la slujba si sa ma ocup de baiatul meu.

Atunci a fost Timpul pentru a ne gandi la ceea ce vom face si cum ne vom descurca financiar.

A fost Timpul sa ne gandim la al doilea copil.

A fost Timpul pentru a-mi vizualiza viitorul, viitor care nu inludea un loc de munca. Altul decat de a fi MAMA.

Acum Timpul meu este unul dedicat copiilor. Si nu ma plang. Nu tot timpul. Pentru ca mai sunt momente in care-ti doresti sa fie alta situatia, sa mergi la munca, sa „respiri” singura.

Dar oricat mi-as dori asemenea momente, pe care uneori la mai am, nu trece mult Timp si-mi doresc sa fiu iarasi langa copiii mei. Sa-i aud cum tipa unul la altul, cum ma striga, cum se cearta si cum ma innebunesc.

In anul 2013 au inceput schimbarile.

In acel an am ramas insarcinata cu al doilea copil. A fost Timpul.

In anul 2014, m-am reorientat spre activitati creative si am inceput sa crosetez si sa creez Bijuterii Handmade. In acel an am nascut o fetita frumoasa, am suferit doua interventii chirurgicale, m-am recuperat cum am putut si am mers mai departe. A fost Timpul.

In anul 2015, am inceput aventura virtuala numita Blogging. Blog de care sunt foarte mandra si care ma ajuta sa ma dezvolt ca persoana si care-mi gadila partea din mintea mea, partea care-si dorea o cariera. Baiatul a terminat gradinita si a inceput scoala. S-a adaptat frumos si sunt foarte mandra de el. Fetita creste si devine tot mai curioasa, si-si dezvolta o personalitate foarte, foarte diferita de cea a fratelui sau.

Si cum acest an este pe sfarsite, ESTE TIMPUL sa mergem mai departe si sa pornim in noi aventuri.

Ca doar pentru asta avem TIMP!!! 🙂

Alexa Carmen

O persoana care cauta mereu sa invete ceva nou, care apreciaza ceea ce este frumos, orignal, creativ.
Varsta nu conteaza, conteaza comorile pe care la ai. Si ale mele sunt de aproape 6 ani, si aproape 2 ani. Si o comoara care are 34 de ani. Impreuna suntem de neinvins!!
Scriu din pasiune, pentru mine, pentru tine, pentru toti ! 🙂