Citesti acum…
Ca sa-ti gasesti printul trebuie sa saruti multe broaste

Ca sa-ti gasesti printul trebuie sa saruti multe broaste

de  redactiaianuarie 7, 2016

iubire

Tin minte si-acum cum il priveam in ochi. Erau cafenii si aveau un iris ce parea mai de graba o pata. Imi zambea in coltul gurii. Avea putina barba – cat sa nu deranjeze – si pielea precum o caramea cu lapte.

– Stii, Diana… tu daca aveai varsta mea nici nu te uitai la mine.
– Cum nu? Nu mai vorbi de parca ar fi o vesnicie intre noi!

Mi-a zambit din nou. M-a strans in brate. Trupul meu mic se cutremura si se prabusea sub acest asediu. Intial, crezusem ca simptomele astea se vor ameliora cu timpul. Era primul meu iubit… Insa intensitatea atingerilor lui tot crestea, ma intrebam ce se va intampla cand vor ajunge la 1000 de amperi. Cum eram o eleva cat de cat silitoare, stiam ca un amper = un flux aproximativ de 6,241506×10 la puterea 18 electroni… cum naiba rezistam unei asemenea torturi? Cum de avea efectul asta asupra mea? N-as fi crezut…

Si-n fond, ce era sa stiu eu despre iubire? Abia ma despartisem de statutul de copil de sase luni, el trecuse de vreo 8 ani de pragul asta. Imi petreceam dupa-amiezile si uneori si diminetile cand nu eram la scoala (ce, toti am chiulit) cu capul pe pieptul lui gol. Eram in extaz… fizic, dar parca ceva lipsea, era ceva ce ma nemultumea.

– Si ce vrei sa faci dupa ce termini liceul?
– Cum ce? Sa merg la facultate!
– Si noi?
– Noi… ramanem impreuna, normal!
– Daaa, asta crezi tu. Facultatea o sa te-mpiedice sa faci multe lucruri. Si nici nu stiu la ce-ti trebuie, nu vezi ce situatie e in tara? Nu vezi ca degeaba ai studii? Ce-o sa faci cu diplomele, o, da, te stergi la fund cu ele?

Si asta e doar un exemplu. Gandeam diferit. In afara de clipele acelea de voluptate nu gaseam punct comun. Eu voiam sa stam acasa sa ne uitam la un film (chiar si de bataie, chiar si de groaza – desi le urasc) el voia lautari, galagie, bautura, excese. Eu ii ofeream incredere, el imi oferea… apeluri la ore nepotrivite, reprosuri…

– Stiu ca maica-ta e bolnava, dar nu o sa stai toata viata cu ea, nu? Ti-am spus sa vii la ora 10, da? Sa fii acolo, fara intarzieri.

Bine, subiectul lui preferat era, totusi, facultatea. Eu imi doream un viitor. Visam sa fac cariera. El voia o gospodina si-atat.

– Ce faci cu cartile alea? Mai bine ia o carte de bucate, mai exerseaza datul cu matura…

Cum sa-l las? Nu ma puteam desparti de el… Pielea aia de culoarea caramelului parca era un magnet pentru simturile mele. Era ca un drog. In termeni mai putin literari, habar nu aveam cum sa ma despart de el, ce sa-i spun, cum sa procedez! Asta pana-ntr-o zi…

– Di, eu nu prea am chef de fizica! mi-a spus M.
– Nici eu!
– Mergem acasa?

Si am plecat. Bine eu speram sa-l vad pe el mai tarziu. Si da: l-am vazut. Era cu alta. De-acolo mi s-a rupt filmul. Tot Pitestiul se prabusise peste mine.

Cate zile am stat asa? Habar nu am. Toate erau la fel. Trezit – plans – scoala (petrecut pauzele cu capul pe banca) – acasa – net (ascultat melodii de jale) – plans – somn. Nu reuseam sa termin deloc cu acel ciclu. Totul devenise fad (partea buna e ca slabisem vreo cateva kile, dar cui sa-i pese pe vremea aia?).

Devenisem propria mea fantoma, bine, luasem si BAC-ul intre timp (minuneeee). Asteptam autobuzul in statie. Era genul ala de dimineata geroasa de parea sa distruga omenirea. Frigul imi intra prin toti porii si nenorocitul ala de autobuz nu mai venea. M-am intalnit cu G. – un fost coleg din generela. Lui nu-i prea placuse scoala – se ducea la munca. Ne-am asezat unul langa altul in autobuz si am inceput sa vorbim nimicuri, stiti voi, chestii de complezenta: ce-am mai facut, cu cine ne-am mai intalnit. Dupa un timp, cam pe la jumatatea drumului cred, mi-a spus:

– Mai, eu credeam ca de la frig esti asa… Nu te supara, Di, dar… nici nu zici ca esti tu! Ce ai patit? Ai tai sunt bine?
– Da, sunt bine. Nu… nu am nimic, G.
– Cum nu? Te-ai certat cu gagicu’?
– Mda. (i-am raspuns cu voce stinsa).
– Asculta-ma, esti frumoasa, desteapta… ce te automutilezi, cred ca asa se zice? Cat timp a trecut?
– Un an…
– Un an… Nu crezi ca ar cam trebui sa incetezi cu asta? Sutem destui barbati pe fata pamantului. Stii, sor’mea citea un articol zilele astea si avea un titlu de genu’ „Ca sa-ti gasesti printul, trebui sa saruti multe broaste intai”… Chestii d-astea… si stii ce? Are dreptate.

Primul curs din ziua aia era de sport. De ce naiba aveam curs de sport la facultatea de Litere nu am inteles nici in ziua de azi. In sala unde aveam cursul, un perete era din oglinda. Ma priveam si parca nu eram eu. Realizam cat de mult rau mi-am putut face in anul asta, vorbele lui G. imi rasunau clar in minte. Uimitor, avea dreptate! El, care nu luase nici macar Capacitatea, imi dadea mie lectii! Cine-ar fi crezut!

Am inceput sa-mi revin. Pe zi ce trece realizam ca, in primul rand, trebuia sa ma iubesc pe mine, ca faptul ca am fost inselata nu ma defineste ca femeie, ca mai aveam multe de trait. Mi-am continuat studiile, am inceput sa fac mai des lucruri care-mi placeau – de exemplu, am renuntat la scris texte in caiete si am deschis un blog, am cunoscut oameni…

Da, am sarutat si cateva broaste, nu multe caci devenisem cam pretentioasa. Da, de cateva ori m-am inselat crezand ca broasca se transformase in print si ca, in sfarsit, am gasit acel lucru greu de definit pe care noi, oamenii, l-am numit „iubire”. Insa nu era sa fie – era doar scanteia aceea de inceput si adesea si niste sex bun, atat. Am tot cautat, am suferit – desi nu m-am mai lasat daramata ca la inceput, am invatat din fiecare relatie, am aruncat la gunoi ce nu era de pastrat si am ramas doar cu lucrurile frumoase.

Am devenit mai increzatoare in propriile forte, dar am ramas o visatoare, desi sunt constienta ca Fat-Frumos e doar un mit. Am descoperit, in timp, ca lucrurile bune vin cand te astepti mai putin – si asa a venit si iubirea, dupa o prima intalnire care nu prea s-a lasat cu scantei, acum am motive sa zambesc in fiecare zi. Vorba cantecului: „niciodata sa nu spui niciodata”!

Diana Neata

Eu-56Doar o tipa care scrie… uneori bine, alteori mai putin bine – voi decideti

Care este reactia ta?
Articol bun
20%
Autor recomandat
80%
Despre autor
redactia
redactia
Chic-Elite este platforma online de dezvoltare personala si sprijin pentru femei, care le pune la dispozitie membrelor sale singurul serviciu de mentorat online din Romania, posibilitatea de a-si promova proiectele, de a cere ajutor pentru proiectele lor si nu numai. Avand ca obiectiv imputernicirea femeilor, sloganul comunitatii este Dare.Care. Te asteptam alaturi de noi!
7Comentarii
  • Adriana
    ianuarie 7, 2016 at 1:46 pm

    Si un om pe care-l admirăm cu toții, de la mic la mare. Azi vorbeam de tine cu două bloggerite, și nu, nu era acolo și gărgă cu papion, desi stiu ca si ea ne aprobă. Tu esti atat de tanără incat mă astept la multe lucruri formidabile din partea ta. Scrii atat de firesc, lejer, captezi de la primul cuvânt, ai idei faine și stiu ca orice iți vei pune in minte vei reusi. Cat despre iubire, ai spus-o perfect, cuvânt cu cuvânt. Iubirea ne păcălește pe toate, ne dă teste de rezistență și recunoastere ca, intr-un final, să se aseze langa noi odihnita si evidenta. Noi, insa, suntem ca după un maraton. Obosite și amăgite. Unii nu o recunosc nici atunci și isi continua alergarea, altii o iau de mănă. Sa-ti iei de mănă iubirea pentru totdeauna! Te felicit, Diana!

    • ianuarie 7, 2016 at 5:50 pm

      Multumesc din suflet, Adriana! Cum am mai spus mai devreme: inseamna foarte mult venind de la tine. Nu stiu, mie rareori mi se pare ca am scris frumos… imi vin atatea idei dupa (eu cand scriu las pur si simplu cuvintele sa curga(… insa suflet pun mereu. Iar cand vine vorba de astfel de povesti, extrem de personale, pun o extra doza. Noi, din pacate, suntem cam nerabdatoare… nu stim ca lucrurile bune vin doar daca avem rabdare (de fapt stim, dar cine sa tina cont?).

  • ianuarie 7, 2016 at 4:55 pm

    Neata, Diana! Desi la mine soarele a apus deja…
    Iubiri, amagiri, petale care zboara-n dreapta si-n stânga… saracele margarete!
    Toti, sau mai bine zis toate, am trecut prin „ghilotina” dragostei… multe dintre noi si-au pierdut capul în acele momente. Important este ca am reusit sa culegem ce-a mai ramas din noi, sa mergem mai departe si sa învatam din greselile facute.
    Sunteti tinere, aveti timp, aveti viitorul în fata. Iubirea nu raspunde chemarii inimii tale sau ale mele, ci chemarii a doua inimi ce bat una într-alta. Atunci e momentul s-o primesti, s-o daruiesti, s-o traiesti!

    Frumos articol! Spor si bafta, Diana!

    • ianuarie 7, 2016 at 5:59 pm

      Multumesc, Dana! Eh.. asa-i cu iubirea si cu vitata, in general… nu vine cu manual de instructiuni (ar fi plictisitor). Trebuie sa ne mai si lovim de pragul de sus, sa ne mai impiedicam… altfel ce farmec ar avea!

  • ianuarie 14, 2016 at 10:39 am

    Daca am studia iubirea, cu particularitatile ei, cu formele si continutul ei, cu siguranta ca nu ne-am mai afla niciodata in ura! 🙂

Lasa un comentariu