Adepta unui stil de management „cu sufletul”, Loredana Preda, CEO al Noblesse Group, a construit o afacere dedicata artei de a trai frumos, crezand in viziunea sa si in valorile de la care nu s-a abatut niciodata. Interviul pe care ni l-a acordat pentru Chic-Elite este o lectie deschisa de leadership autentic, hranit din iubirea pentru design si arte in general.
Multi asteapta si amana poate ani de zile clipa de a porni pe cont propriu. Cum a fost in cazul tau?
Pentru fiecare inceput exista emotia si temerea normale, de altfel. In cazul meu, a fost asa: am demarat in paralel propriul business in 2002, in timp ce ocupam pozitia de manager adjunct la o alta companie, producatoare de mobila pentru Franta. Am inceput prin a oferi servicii de consultanta, solutii software si consumabile pentru companiile care se ocupau cu exploatarea si prelucrarea lemnului, datorita experientei si competentelor mele in acest domeniu. Am lucrat alaturi de sotul meu, si el angajat la aceeasi companie, pana in 2006, cand ne-am dedicat rolului de antreprenori 100% , avand experienta si convingerea ca putem sa reusim sa ne indeplinim noua viziune.
Care a fost contextul in care ai simtit ca era cel mai potrivit moment pentru a trece de la idee la actiune si a-ti incepe propria ta afacere?
Contextul a corespuns cu reorganizarea companiei la care lucram; vanzarea acesteia catre un alt grup a fost picatura care ne-a determinat sa parasim echipa si firma la a carei deschidere si dezvoltare contribuisem in mod decisiv, considerand-o ca si propriul copil. A fost trist, imi amintesc ca am stat in preaviz circa 6 luni, pana cand am lasat in urma noastra o structura noua iar vechii proprietari, carora le datoram foarte mult din experienta si evolutia noastra, nu au mai avut nevoie de serviciile noastre.
Odata dedicati propriului business, am putut sa luam in calcul si diversificarea acestuia, deschizand in Bacau, la inceput de 2007, primul showroom Galeriile Noblesse, propunandu-ne sa fim pentru clientii nostri un adevarat „createur d’ambience”, oferind mobilier din lemn masiv, alaturi de consultanta de specialitate.
Privind in urma, care crezi ca sunt ingredientele care au facut ca afacerea ta sa ajunga la momentul de dezvoltare de acum?
Ingredintelele sunt numeroase pentru a reusi. Reteta nu este una simpla. In cazul meu, au contat de la pregatirea profesionala, experienta complexa in toate departamentele unei companii cu management strain, la care se adauga abilitatile personale de leardership, pasiunea pentru management, dar si pentru design interior, suportul complementar oferit de sotul meu, viziunea si un set clar si consecvent de valori de la care nu m-am abatut niciodata (corectitudine, profesionalism si dedicatie).
Si multa recunostinta si credinta in Dumnezeu, caci evolutia, atat profesionala, cat si personala, trebuie sa inceapa cu evolutia spirituala a fiecarui lider. Dar mai multe veti citi in cartea pe care o scriu…
Daca respecti legile morale, se intampla minuni
Au fost momente grele / momente de indoiala, pe parcursul dezvoltarii afacerii? Cum le-ai depasit?
In primul rand, in business conteaza foarte mult aplicarea unui principiu de baza: preventia. Asa ca, in deciziile mele manageriale, am planificat dezvoltarea pe etape, luand in calcul de fiecare data riscurile si avand solutii de asumare a acestora. O dezvoltare a unui business nu se poate face fara riscuri, vise grandioase, dar le anticipezi si iti pregatesti si masurile, planurile pe care trebuie sa le realizezi.
Iar in momentele grele, pe care intr-adevar nu le-am putut solutiona si controla personal, rugaciunea m-a ajutat foarte mult si minuni s-au intamplat de fiecare data. Dar acest lucru se poate intampla numai daca respecti si in business, la fel ca in viata, niste legi, reguli morale.
Imi poti spune ceva despre ce ai invatat din greseli?
Din pacate, greseala personala este calea de a invata de cele mai multe ori anumite lectii de viata. Dar si platesti pentru acestea. In business, ca si in viata, se aplica proverbul „dupa fapta si rasplata”. Astfel incat, atunci cand incerci sa te abati de la un cod de valori etice, vei plati cu siguranta. Uneori faci involuntar greseli, dar chiar si in aceste cazuri trebuie sa platesti pretul. Vorba aceea: „necunoasterea legii nu te scapa de pedeapsa”.
Am invatat sa-mi respect angajamentele fata de clienti, indiferent de cost, si nu ma refer doar la angajamentele scrise, contractuale; sa fiu consecventa in strategia de marketing, obtinand succes si construirea unui brand puternic, pe termen lung.
Am invatat cat de importanta este echipa, care functioneaza cu adevarat si inseamna puterea si o suma de competente si experiente cumulate, necesare in promisiunea pe care o da clientilor nostri.
Am invatat ca valorile personale ale oamenilor sunt mai valoroase decat competentele personale si astfel am obtinut o echipa stabila si dedicata, pe care ma pot baza.
Am invatat multe in cei peste 17-18 ani de management si inca mai invat, caci daca m-as opri din invatat ar insemna ca m-am oprit din evolutie si mai sunt multe lucruri pe care vreau sa le infaptuiesc!
Ce trebuie sa facem in 2017 pentru a avea succes in afaceri, in opinia ta?
Trebuie ca antreprenorii sa se preocupe mai mult de dezvoltarea lor personala si spirituala, sa-si revizuiasca atitudinea, cautand echilibru intre minte-suflet, intre cunoastere-iubire, acest echilibru care va aduce inevitabil echilibrul si in business-ul lor.
O cale de dezvoltare personala pe care o recomand este cea prin intermediul artelor. De la un curs de dans, pana la ateliere de creativitate, toate sunt utile pentru dezvoltarea de aptitutudini, eliminarea de inhibitii, cresterea motivatiei si a starii de bine, cu efecte directe si in cresterea rezultatelor profesionale. Dezvoltarea spirituala este un proces complex de cunoastere de sine, echilibru suflet –constiinta, acceptarea oamenilor si deci o deschidere mai mare si o comunicare mai buna cu cei din jur, intelegerea sentimentelor acestora si deci aplicarea unui stil de management „ cu sufletul”, cum il numesc eu.
2017 poate sa fie un an minunat daca, pe langa misiunea de business, cu totii ne vom implica sau dezvolta personal proiecte de responsabilitate sociala, intr-un domeniu care ne poate fi conex si are sau nu legatura cu specificul bussines-ului nostru: de la protectia mediului, grija pentru nou nascuti, batrani, cultura etc., toate acestea avand un efect pozitiv asupra intregului mediu de afaceri.
Seriozitatea, profesionalismul, pasiunea, inovatia – acestea sunt cateva din valorile care trebuie sa defineasca liderul prezentului si modul de a construi businessul in ziua de astazi si de maine.
Exista o indelunga polemica cu privire la posibilitatea unei femei de a avea succes atat in cariera, cat si in viata personala. Punctul tau de vedere care este?
Consider ca o femeie de succes adevarata se va descurca atat in cariera, cat si in viata personala. De altfel, cele doua domenii se intrepatrund si femeia naturala si originala se comporta autentic si in cariera si in viata personala. Aceasta bariera intre viata personala si cariera ar trebui sa dispara, caci nu putem sa jucam roluri cu personalitati diferite atunci cand ne aflam la job si acasa. Nu poate sa duca decat la dezechilibre emotionale, inhibitii, frustrari, oboseala cronica, stres si alte efecte negative, cunoscute in ziua de astazi.
Jobul si cariera trebuie facute cu intreaga pasiune si bucurie, sa implineasca viata femeii, dar si a barbatilor. Singura problema ramane insa cum ne impartim agenda, timpul si aici de fapt ar trebui sa ne putem gestiona prioritatile in functie de etapele vietii, de pasiuni, de oamenii dragi carora dorim sa le dedicam mai mult timp.
Cum iti organizezi timpul, cum arata agenda unei zile?
Lucrez si eu la optimizarea agendei pentru anul acesta… Cum spuneam, in functie de diferitele etape ale vietii, iti vei prioritiza altfel timpul, care din pacate este o resursa limitata.
Dimineata incepe la ora 7, cu pregatirile efervescente pentru scoala si serviciu, micul dejun, care este obligatoriu pentru mine si pe care il servesc la o cafenea indragita sau chiar la birou. Urmeaza intalnirile stabilite, discutiile cu fiecare departament in parte. Serile, de 2-3 ori pe saptamana, sunt dedicate diferitelor evenimente proprii sau la care sunt invitata, in rest petrecerea timpului cu fetitele mele, citirea unei carti, vizionarea unui film bun, de preferinta comediile romantice, iar mai nou am inceput sa scriu si eu.
Imi doresc sa introduc anul acesta sportul ca o activitate obligatorie dimineata, deci acest lucru imi va schimba agenda, si sa introduc mai multe vacante pe agenda anuala!
Esti de neoprit, dezvolti permanent directiile grupului, in activitati cu foarte mult sens, cu valori si substanta. De unde vin aceasta viziune si aceasta energie?
In primul rand aceasta viziune este specifica liderilor, iar energia asa cum o numesti tu, mie imi place sa o numesc energia leadershipului, este innascuta la anumiti oameni. Te nasti cu ea si nu poti fi altfel, oricat ai vrea sa te „linistesti”, este specifica antreprenorilor de succes, conducatorilor. Dar, ca orice har, ea trebuie cultivata prin cursuri de specialitate in management, o pregatire si o instruire profesionala continua, pentru ca in zilele de astazi, pentru a reusi nu este suficient doar talentul, iti trebuie si multa munca.
Energia o am in mine, chiar daca exista momente de oboseala si am „impresia ” pe moment ca a secat. Cateva ore bune de somn, o minivacanta, o intalnire de networking imi revigoreaza energia si dorinta de a merge mai departe.
In plus, specifica liderilor este capacitatea de a avea viziuni, prin darul de clarviziune pentru proiectele, visele pe care urmarim sa le realizam. Traiesc mai mult in viitor, trecutul este doar o etapa de reflexie, de cugetare, iar prezentul dureaza foarte putin si in general este baza pe care construiesc viitorul. Viziunile mele sunt extrem de puternice, uneori mai clare decat prezentul si ele sunt proiectii la ce proiecte sa fac in viitor, cum arata, ce se va intampla etc. Cum se nasc viziunile, cum se diferentieaza ele de la un lider la altul? Aici depinde de sentimentele si cunostintele fiecarui lider, de combinatiile si ponderea acestora, dand nastere la o noua viziune. Ale mele sunt generate din iubirea, pasiunea, cunostintele pentru design, arte in general si management aplicat.
De aceea si dezvoltarea Grupului Noblesse are o coerenta si parca un fir rosu care leaga toate brandurile intre ele, de la comercializare de mobila, design interior, arta, evenimente culturale si de lifestyle, cursuri de dezvoltare prin arte si leadership.
Exista momente de introspectie, de timp „tu cu tine”? Ce obisnuiesti sa faci in astfel de momente?
Exista, bineinteles, si am nevoie de ele, pentru a-mi incarca „sursa de energie”, a naste o noua viziune. In astfel de momente, imi plac plimbarile in natura, ma revigoreaza si sunt mai aproape de Dumnezeu, ma desprind din cotidian si in general evadez intr-o mini vacanta. De asemenea, retragerea intr-un loc frumos, incarcat energetic, o terasa frumos amenajata la o cescuta de cafea sau ceai, acasa sau in camerele mele preferate din palat, toate acestea reprezinta locuri unde sunt eu cu mine, pentru a „renaste”.
Ce planuri de vacanta ai?
Am cateva vacante pe care le-am planificat anul acesta: Israel, Thailanda, coasta Amalfi, Madrid si bineinteles, castelele de pe Loire, pe care as vrea sa le revad dupa circa 15 ani si care au o semnificatie aparte pentru mine.