Blogger, scriitor si traducator, am cunoscut-o pe Ana Veronica Mircea prin intermediul surprinzatoarelor ei povestiri fantastice publicate in revista online catchy.ro. Azi mi-am propus sa o cunosc mai bine, asa ca am luat-o la intrebari.
De la mecanica fina la litere este un drum lung sau, dimpotriva, doar un pas? Tu cum l-ai parcurs?
Nici drum lung, nici doar un pas. Pentru mine, mecanica fina si literele au fost intotdeauna paralele. Se poate zice si ca s-au suprapus – depinde din ce directie privesti.
Adica lucrurile s-au desfasurat cam asa:
Mi-a placut dintotdeauna sa citesc si sa scriu (versuri pentru sertar), ceea ce nu a impiedicat matematica sa fie materia mea preferata in toti anii de scoala. Si nu m-am gandit niciodata serios ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare. Doar in frageda copilarie mi-am dorit sa ajung balerina, dar optiunea asta era pe locul doi. Imi suradea mai mult o cariera de maturatoare de strada, fiindca strada era locul meu de joaca cu alti copii (n-am mers la gradinita).
Iar cand a sosit vremea sa aleg, am preferat mecanica fina din trei motive:
1. pentru examenul de admitere n-a trebuit sa memorez nici istorie, nici geografie, nici anatomie, nici macar ce crede critica literara ca a vrut autorul sa spuna intr-o scriere sau alta;
2. am considerat-o genul de facultate la care am 99% sanse sa intru din prima incercare (ca sa nu-mi dezamagesc parintii);
3. deoarece, la vremea respectiva, te duceai sa muncesti unde primeai repartitie, am tinut cont ca inginerii lucreaza in fabrici, iar fabricile sunt in localitati pe unde trece trenul, nu in alea de unde se aude trenul sau (si mai rau) unde doar s-a auzit de tren.
La litere, sub forma de proza scurta, am trecut in 1991, fara tangente cu munca din fabrica. Si am abandonat definitiv ingineria in 2008, dar nu din cauza literelor si nici de dragul lor, ci pentru simplul motiv ca ma saturasem de ceva vreme de programul strict de lucru si de sefi. Am profitat de noua cale pe care descoperisem ca pot sa merg, caci, traducatoare fiind, nu mai am sefi, ci doar colaboratori, lucrez cand si cat am chef si nu se scandalizeaza nimeni daca ma-ntrerup ca sa haladuiesc pe net sau ca sa dorm 10 minute cu capul pe masa.
Ai o bogata activitate online – scrii pe mai multe bloguri si coordonezi cateva pagini de Facebook. Sunt curioasa ce reprezinta fiecare dintre ele pentru tine, asa ca te rog sa le trecem in revista.
Pentru mine, toate blogurile reprezinta acelasi lucru: sunt jucarii. Jucarii gratis. (Sunt departe de gandul de a ma pricopsi cu un blog pe domeniu personal, platit.) Si, fiind ele gratis si eu lacoma, am adunat o gramada, desi nu-mi sunt toate necesare si pe unele praful se asterne nestingherit.
Am inceput cu Elucubratii, un blog cu de toate pentru toti, facut ca sa ma aflu si eu in randul lumii, deh. L-am abandonat inainte de a raposa platforma weblog , pe care se afla, fiindca am descoperit wordpress-ul.
A urmat Veronicisme, inca blogul meu principal, si el tot cu de toate pentru toti, sau cu vrute si nevrute. Printre altele, acolo pun la inceput de luna linkuri catre ceea ce am scris in luna precedenta pe alte bloguri.
Tot pe weblog a stat la inceput si Micile Mizerii. E e asa-zisul meu blog dintr-o lume paralela, o „poveste cu personaje imaginare, continut ambiguu si sfarsit nedefinit” – formula pe care am luat dintr-un banc vechi, cu Bula. Initial am vrut sa fac din Matilda, personajul principal al blogului, un soi de alter ego al matusii mele Pia (Olga pe adevaratul ei nume), insa am luat-o foarte repede razna si am transformat-o intr-o traducatoare relativ zurlie – mai zurlie decat mine, pe care o pun uneori sa injure in locul meu.
De pe weblog am transferat Micile Mizerii pe blogspot – vorba vine, fiindca transferul nu mi-a reusit, asa ca, in ultima instanta, am preluat articolele cu copy-paste (noroc ca nu erau prea multe) si am pierdut comentariile (si ele in numar redus). Insa pe wordpress, unde se afla acum, l-am mutat cu succes. Iar blogului de pe blogspot, astfel golit, i-am schimbat numele, se cheama Multe si maruntesi n-am mai scris nimic pe el de mai bine de trei ani.
Micile Mizerii are si pagina de Facebook.
Campul alb, oile negre e un soi de completare a blogului Veronicisme; contine cate un articol despre toate cartile traduse de mine si despre toate textele care mi-au fost publicat relativ recent, pe hartie sau pe net. Precizez ca articolele despre carti nu sunt recenzii, contin doar poza copertei (cu link catre site-ul editurii care a publicat-o), cateva date informative si, relativ mai nou, cate un scurt fragment – de obicei in forma sa neredactata la editura. Pe Facebook pun linkuri catre aceste articole in pagina Masuta din sufragerie.
VeroVers contine versurile mele din tinerete, scrise, in marea lor majoritate, intre 16 si 24 de ani, plus o serie de poezii recente, plus versurile peste care am dat prin romanele traduse si pentru care n-am gasit talmaciri gata facute. Are pagina pe Facebook.
Idei Inghesuite contine citate scurte, poze care mi se par haioase, cugetari personale succinte, bancuri si oarece creatii personale scurte, cu forma fixa: microtexte (micropovestiri de cate 140±3 semne), sextete (fraze cu miez/haz, alcatuite din cate sase cuvinte), haiku etc. L-am facut in amintirea caietului in care notam in adolescenta citate din carti si pe care l-am aruncat in etapa cand aveam impresia ca citesc prea mult si-mi traiesc viata prea putin.
Mustati lungi, gheare lungi e blogul motanului meu, Griska. Am preluat titlul din Balada Motanului, daruita lumii de Nichita Stanescu. Blogul/motanul are pagina pe Facebook.
Blogul lui Griska e blogul lui motanila de pe blogspot – ca sa aiba o identitate si pe aceasta platforma, preferata, habar n-am de ce, de multi posesori de pisici.
Zita/Chita/Chiturina e blogul pisicii mele cu acest(e) nume, o pufoasa care a venit pe lume in mai 2017 si e zgatie de apartament din octombrie 2017.
Vero-Viziuni Virtuale e, actualmente, blogul dedicat cartilor mele tiparite – 3 volume cu proza scurta, SF & F. Pe cand n-aveam decat un volum tiparit, blogul ii purta numele, adica se numea Floarea de loldilal. Iar inainte de a vedea acest prim volum lumina tiparului, blogul s-a numit, pentru foarte scurta vreme, Caleidoscop de Hartie. O mult mai indelungata vreme si-a purtat primul nume: Link-Ping. Fiindca initial a fost blogul meu pentru schimburi de linkuri si pingback-uri, creat cu scopul de a demonstra ca, pentru a urca in clasamentul ZeList, nu conteaza ce scrii pe blog, conteaza doar cu cati alti nebuni faci troc cu linkuri si ping-uri.
Vero-Viziuni Virtuale are si pagina pe Facebook.
Cum va place e povestea mea interactiva, din care scriam la inceput cate un episod pe saptamana. Dar am lasat-o treptat mult mai moale si, in final, am abandonat-o, in primul rand din lipsa de timp. Dar are pagina de Facebook.
Iubiri Inghesuite e un blog doar in aparenta colectiv, cu povestioare si poezioare de dragoste. Si el sta pe chituci, ca si Eu despre mine, prin prisma lecturilor mele. Acesta din urma chiar n-are niciun viitor, am ajuns la concluzia ca nu ma pricep la recenzii si ca nici macar nu-mi place sa-ncerc sa scriu asa ceva.
VeroVersiuni e un blog cu imagini. L-am facut dupa ce am descoperit ca am pe laptop un program care stie sa puna poze in caleidoscop. Are si blogul asta pagina pe Facebook.
VeroJurnal e, evident, un soi de jurnal. Un jurnal neglijat, dar cu pagina pe Facebook.
Ropot de secunde, numit mai intai GandVis si creat pentru a face fata unei toane (a altcuiva, nu a mea) a devenit mai nou blogul Matildei (nume imprumutat de la personajul meu preferat din Micile Mizerii). Cu el am participat de vreo doua ori la SuperBlog. Si l-am pastrat pentru advertoriale si pentru ce se mai nimereste. Are si pagina pe Facebook; adresa ei se gaseste pe blog – ca si in cazul celorlalte bloguri corelate cu aceasta „calamitate” virtuala, care-mi ingurgiteaza cu neobrazare timpul.
(Advertoriale am scris pe mai multe bloguri, dar le-am abandonat de vreo trei ani, oficial tot din lipsa de timp. Insa imi lipseste in primul rand cheful. Si am decretat ca blogaritul nu trebuie lasat sa „degenereze in munca”.)
Cate carti ai publicat pana acum, cate sunt scrierile tale si cate traduceri? Ce iti place sa faci mai mult, sa scrii sau sa traduci?
Dupa cum am mai spus, am publicat (adica mi-au fost publicate) trei volume de proza scurta SF & F: Floarea de loldilal, Intre lumi si Intoarcerea vrajitorului. Mai exista si un volum (primul scos in lume), supra-Vietuitorii pe numele sau, publicat pe Internet; contine o parte dintre povestirile aparute ulterior in cele trei carti tiparite pe hartie.
La capitolul traduceri, am 80 de romane traduse de una singura, cinci traduse in colaborare si cate una sau mai multe povestiri, poezii sau articole incluse in 21 de volume. Curiosii pot afla titlurile de aici. Structurate sub alta forma – pe edituri – sunt aici. Iar aici le am grupate in functie de anul de aparitie. (Imi plac clasificarile si sistematizarile.)
Imi place ceva mai mult sa scriu decat sa traduc, dar traducerile imi ies mai bine. (Si sunt platite.)
Proza fantastica sau stiintifico-fantastica?
Si, si, daca e vorba de citit. In ceea ce priveste scrisul, proza fantastica e mai usor de scris; si nu impune niciun fel de limite.
La ce lucrezi in prezent?
Traduc un roman pentru editura Paladin (imprint al grupului editorial Art) si unul pentru editura Nemira.
Nu pot sa nu observ ca esti o mare iubitoare de pisici, prezente inclusiv in viata ta online. Spune-mi mai multe despre ele… Cum e, de exemplu, sa tastezi la calculator in timp ce o felina se asaza pe taste sau se implica activ in actul creator? 🙂
Nu poti tasta cu o felina pe taste!!! :)))))))
Oricum, pe Chiturina nu o pasioneaza statul pe tastatura. Iar Griska, de cand a imbatranit, se multumeste sa-si puna o labuta sau o ureche pe tasta CapsLk. Insa, in tineretele dumisale, mi-a expediat un mail completat cu cateva randuri intr-o limba doar de el stiuta, a cautat chestii care l-au pus pe atotstiutorul Google in incurcatura, mi-a blocat tastatura, mi-a rotit desktop-ul cu 90 de grade – cand eu habar n-aveam ca asa ceva e cu putinta, si m-am chinuit sa aflu ce e de facut, in miez de noapte, cotrobaind pe net cu gatul sucit si sabotata de un mouse care-si schimbase la randul sau algoritmii de functionare, eu ziceam „hais” si el „cea”.
Crezi in teoria lui „nu am timp pentru nimic”? Tu cum procedezi? Reusesti sa-ti faci timp pentru tine?
In teorie nu cred – doar in practica! :)))))))))))
Sunt un real si nativ talent cand e vorba sa pierd timpul; prin urmare, ma aflu intr-o perpetua criza de timp. Imi reuseste gratie unei proceduri foarte simple: imi fac timp pentru toanele mele de moment.
O intrebare de care nu scapa niciuna dintre intervievatele Chic-Elite: Care este viziunea ta vizavi de femeie si putere? Te consideri feminista?
Femeile au putere. Se descurca din timpuri imemoriale intr-o lume condusa de barbati si pot face o matahala mult mai vanjoasa decat ele sa le ciuguleasca din palma! Evident, daca isi aleg matahala potrivita. 🙂
Nu ma consider feminista. Cred ca tata avea dreptate cand spunea ca „femeia e alt animal decat barbatul”. Nu putem avea nici drepturi, nici obligatii absolut egale, fiindca ne deosebim de barbati nu doar fiziologic si morfologic, ci si prin modul in care vedem lumea si viata, in general, si dragostea, sexul si familia in particular. (E foarte util sa stii care sunt deosebirile astea, de viziune.) Si mai cred ca avea dreptate si mama, cand spunea ca „barbatul si copilul sunt asa cum ii deprinzi sa fie”, dar si ca „nu trebuie sa te lauzi niciodata cu barbatul sau cu copilul, ca oricand te pot da de rusine”! :))
