Cu ce sa inlocuiesc mancarea? (3)
Cu iubire! M-am trezit de dimineata cu acest raspuns in gand. Toata noaptea cred ca m-a bantuit necesitatea unui raspuns, iar visele au fost in consecinta. Ce senzatii puternice de emotie si siguranta, bucurie si implinire… si, desigur, nu exista nici adiere de gand legat de mancare. Ce fericire! M-am trezit bulversata… si apoi, a tasnit ca o flacara cuvantul, raspunsul, solutia, esenta: iubire! Foamea mea fizica este o reflectare a foamei de iubire. Daca nu reusesc s-o anihilez in plan spiritual, ma obliga sa o satisfac in plan fizic, tradusa in nevoia de a manca. Si cum foamea originara, cea de iubire, nu se astampara mestecand, corpul meu persevereaza si mesteca, mesteca, mesteca… insa fara ca vreodata, astfel, sa se sature… Nici macar senzatia satietatii fizice nu dureaza… Insa acum, gata, acum stiu ce am de facut. De fapt, nu, nu stiu ce am de facut, stiu doar unde trebuie sa ajung, dar nu stiu cum. Si nu stiu daca foamea de iubire va fi potolita doar cu o anumita forma de iubire sau este atat de mare, fiind neglijata de atat de multa vreme, incat acum cere totul.
M-am bucurat sa intrevad o raza de speranta. In haosul meu incepe sa se faca lumina. Inca nu e ordine, dar macar incep sa vad de ce ma impiedic. Dar bucuria nu a durat mult. Si asta pentru ca, dincolo de indoielile care m-au napadit lacome, toate legate de inexistentul (deocamdata) raspuns la intrebarea „cum”, mi-am dat seama ca, odata, atunci cand aveam iubire, mancam si atunci incontinuu. O faceam din… pasiune. Din linistea implinirii si lipsa de obligatii de orice fel. Nu inlocuiam o foame cu alta, ci, pur si simplu, imi permiteam luxul lipsei de constrangeri pentru a ma delecta cu pasiunea de a manca. Pentru ca, dincolo de inlocuitor si pansament, mancarea este pentru o mine si o pasiune. Un hobby. Un viciu. Ceea imi imi intoarce tot rationamentul pe dos: chiar daca nu imi lipseste nimic pe niciun plan, eu tot atat de mult (sau cu atat mai mult) voi manca?
– va urma –
(sursa foto: actitudfem.com)
