In lumea veche, cand oamenii erau atenti doar la nevoile bazale si cautand sa se dezvolte doar pe orizontala, iubirea a fost un cuvant, a existat la nivel declarativ si a constituit iluzia care ne mentinea in viata.
De fapt, nimeni nu a iubit cu adevarat. Toti am fost conditionati, am pus conditii si am transformat iubirea intr-o moneda de schimb: „daca faci cutare lucru, te iubesc”, „daca esti cum vreau eu, poti sta cu mine”, „daca ma iubesti, te voi iubi si eu”, „daca te schimbi, promit sa te iubesc mai mult”, etc. Ne-am mintit unii pe altii. Am facut asta in familie, cu copiii nostri, cu parintii, cu partenerii si prietenii. Am pretins ca iubim, iar in tot acest timp, am recurs la manipulare, am incercat sa-i schimbam pe ceilalti crezand ca doar asa vom fi fericiti.
Am crezut ca schimbandu-i pe ceilalti, tinandu-i langa noi, agatandu-ne de oamenii din viata noastra, atasandu-ne, mintind si manipuland, ne va fi bine. Si nu ne-a fost. Cu fiecare minciuna pe care ne-am spus-o, cu fiecare cautare inversunata a iubirii, cu fiecare masca afisata, cu fiecare repros facut cuiva si fiecare conditie pe care am pus-o, am devenit tot mai nefericiti.
Adevarul este ca nu am iubit. Si nu i-am acceptat pe ceilalti asa cum sunt. Le-am calcat in picioare libertatea de a-si crea viata asa cum doreau, le-am influentat alegerile, i-am conditionat, constrans, mintit. Le-am dat senzatia ca noi stim ce e bine pentru ei, i-am facut deseori sa para mici si incapabili sa faca alegeri. Ei au facut la fel cu noi. Cel mai grav este ca parintii si-au crescut copiii in acest fel. Cu iubire, desigur. Pana in momentul in care au inceput sa le pretinda tot felul de lucruri. Pana cand au inceput sa-si arate nemultumirea, sa-i critice, sa le impuna, sa ii respinga, sa le induca frica. Sigur ca si ei au fost copii si au primit acelasi „tratament”…
Felul in care a ajuns sa arate lumea este o consecinta a lipsei iubirii si prezentei fricii. Aproape totul a fost construit prin frica. Iubirea a lipsit. Iubirea aceea adevarata, care vine din inima, din comuniunea cu Dumnezeu, a lipsit.
Abia acum invatam sa iubim. Sunt sigura ca stiti la ce ma refer. Chiar daca ego-ul unora dintre cei care citesc aici e posibil sa fie lezat, stiu sigur ca inimile voastre simt si primesc mesajul, nedistorsionat. Da, acum invatam sa iubim. SI e posibil ca acest proces de „invatare” sa implice costuri dureroase (rupturi definitive ale unor relatii, pierderi de tot felul, stari emotionale puternice si bulversante, simptome fizice ciudate). Se darama constructiile neautentice, bazate pe frica. Pleaca fragmente din ego, reprezentate de convingeri, atasamente, programe vechi care nici macar nu sunt ale noastre, povesti despre noi si despre lume, iluzii. Se rup angajamente, se destrama sisteme. Ies la iveala neautenticitatile, resentimentele, fricile. Tot ce a fost reprimat nu numai de noi, ci de un neam intreg, iese acum cu forta pentru a fi eliberat. Putem trai experiente noi, puternice, cu manifestari ciudate, greu de inteles.
E timpul sa le spunem copiilor nostri si nu numai: „te iubesc asa cum esti si te voi iubi intotdeauna, indiferent ce alegeri vei face. Cred in tine!” E timpul sa-i lasam pe ceilalti sa fie. Sa ne lasam pe noi sa fim. Sa dam jos mastile si sa ne intampinam unii pe ceilalti cu usa inimii deschisa. E timpul sa punem punct compromisurilor si sa ne asumam puterea. Sa facem alegeri. Sa traim constienti de prezenta noastra aici.
Acum tot ce poti face, mai ales daca recunosti descrierea de mai sus a procesului de transformare, este sa lasi sa plece vechiul. Tot ce se rupe, lasa sa se rupa. Nu incerca sa intelegi, caci intri din nou in minte, in cerc, in tipare vechi si nu poti gasi raspunsurile acolo. Accepta, lasa sa fie, ai incredere. Respira des si profund (totul este energie), mediteaza, stai in inima ta. Vorbeste cu Dumnezeu, roaga-te, fa ce simti, sarbatoreste fiecare pas facut in inima ta, intreaba-te cine esti si ce vrei cu adevarat. Ai incredere in iubire, mai mult decat in frica. Asculta de inima ta. Onoreaza-ti fiinta, respecta-ti corpul dandu-i o hrana usoara si benefica, hraneste-ti sufletul.
Articol scris de Nicoleta Svarlefus
Citeste articolul integral aici.
